Editorial

The Hospitality and the Taxation

 
    Dupa un an 2009 in care dusurile reci au venit din toate direcţiile (scaderea gradului de ocupare in hoteluri, reducerea consumului in unitatile de alimentatie publica, lipsa de lichiditati, impozitul minim etc.), 2010 incepuse promitator, cu intentii clare de a fi reluate investitiile in HoReCa. Operatorii isi recalibrasera afacerile, preturile ajunsesera la un nivel rezonabil – unii specialisti chiar au considerat ca s-a exagerat cu discounturile. Existau sperante ca acel impozit minim poate fi tolerat si va fi suportabil pentru clientul final care oricum devenise un privilegiat al serviciilor, bineinteles la nivelul pe care putea sa-l ofere o industrie inca in formare. Cei mai multi operatori au dat dovada de o vointa de fier in a-si pastra afacerile, n-au dat bir cu fugitii cand au vazut ca HoReCa tinde sa nu mai fie o activitate profitabila, cel putin pe anumite segmente. Nu este exclus ca multi dintre cei care s-au incapatanat in rezistenta sa fi fost influentati de campaniile de promovare a turismului romanesc, pe care le-au urmarit cu sufletul la gura, fara sa aiba insa garantia ca ele au ajuns unde trebuie, adica la potentialul turist. Daca ne uitam la rezultate, vedem clar care a fost consistenta mesajului. 
    Cu toate acestea, in primele doua luni ale lui 2010 s-au reluat negocierile pentru achizitii, s-au facut comenzi, a fost trecuta in plan secundar, cel putin pentru cateva saptamani, lipsa cash-ului. Sau, in spiritul procedurilor deja impamantenite, s-a negociat indelung termenul de plata, in ideea ca din primavara situatia se va debloca iar banii vor veni oricum de la clientul final. A fost doar o tentativa onorabila. Tranzactiile au fost perturbate serios de agenda publica, incarcata cu noi subiecte, care de care mai interesante, in cel mai controversat sens al cuvantului. Impozitul forfetar si taxa pe produsele fast-food sunt ”vedetele” sezonului primavara-vara, sosite cu dedicatie de la un guvern care nu da semne ca ar fi foarte preocupat de consecintele acestor initiative, ci doar de ”hei-rup-uri” care sa mai aduca ceva bani la buget. Declaratiile de intentie ale autoritatilor, suprapuse unor probleme mai vechi (precum plata TVA-ului la emiterea facturii si nu la incasarea ei, care a pus in dificultate majoritatea firmelor), au facut ca reticenta sa redevina atitudinea dominanta. S-a reinstalat un climat instabil, nesigur, in care tot mai des regula este data de pretul mic si serviciul inconsistent.  
    Nu avem pretentia sa sustinem ca hotelurile, restaurantele, barurile din Romania sunt etaloane ale corectitudinii fiscale, dupa normele vechi sau noi. Este un domeniu efervescent, al serviciilor, in care rigiditatea excesiva dauneaza, iar acest lucru se poate vedea foarte clar in tarile care traiesc practic din turism. Acolo toleranta statului fata de operatori este de la sine inteleasa, pentru ca sistemul functioneaza in acesti termeni de relaxare - si nu ne referim doar la impozitare. Grecia sau Italia nu isi fac prea multe socoteli in legatura cu numarul oficial al angajatilor in turism. Este o atitudine inteleapta, care aduce economiei beneficii mult mai mari decat sumele stranse la bugetul de stat: turisti straini, ocuparea fortei de munca, consum de produse din cele mai diverse zone etc. 
    Pentru moment, insa, va trebui sa ascultam cuminti cum restaurantele, hotelurile si barurile din Romania sunt catalogate drept campioane ale evaziunii fiscale. Poate ca guvernul are dreptate. Poate ca ne ofera si un clasament cu locurile urmatoare. Pe o pozitie fruntasa sunt mentionati si furnizorii de servicii funerare – sa fie oare o premonitie pentru ce va urma, daca scopul primordial al guvernului este doar strangerea de bani la buget prin orice mijloace, si nu relansarea, cu adevarat, a economiei? 
 
Autor: Lucian Nicolescu
Print Inchide