PROMOTII
Promotie Secan Impex
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Noutate Elysee Impex - Showroom nou
Lista noutati Detalii
STIRI
Stire Leida Impex
Lista stiri Detalii
LOCATII
Golden Tulip Ana Dome
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Afiseaza toate firmele

       Focus

Calandrele: randament si gandire in perspectiva

 
 
    Unitatile de cazare cu numar mare de camere au nevoie de spalatorii profesionale si, in acest cadru, de utilaje care sa pregateasca lenjeria pentru paturi intr-un timp cat mai scurt. Calandrele nu mai sunt considerate un lux, ci o necesitate, atata vreme cat se urmareste servirea prompta si de calitate a clientilor.
 
    Piata romaneasca s-a adaptat cererii si putem spune ca dezvoltarea parteneriatelor cu firmele furnizoare de calandre depinde numai de atentia pe care o acorda managerii de hoteluri unor cearsafuri bine calcate si de ritmul in care se demareaza noi proiecte de investitii in acest domeniu. Varietatea gamei de produse este astfel in legatura directa cu serviciile oferite de hotelieri: pot fi achizitionate, de exemplu, calandre cu rulou avand diametre de 30 cm si lungimi de 160-200 cm, dar si calandre cu uscator si benzi din nomex, cu latimi de pana la 3,2 m. Viteza de prelucrare se poate situa intre 10 si 1.000 kg/h - aceasta informatie este necesara pentru a sti daca utilajul face fata volumului de lenjerie detinut. Oferta furnizorilor s-a indreptat, in plus, si catre firmele de inchiriere „textile rental”, care au contracte cu unitatile HoReCa. Externalizarea activitatilor de spalatorie este o metoda des intalnita, mai ales printre pensiunile si hotelurile cu numar redus de camere.
 
    Calcule peste calcule...
     „Este necesara identificarea corecta a cerintelor, luandu-se in calcul gradul de ocupare estimat al hotelului, numarul de camere, numarul de locuri in restaurant, tipul de turism caruia se adreseaza hotelul (business / relaxare)” – iata sfatul domnului Dragos Sintu, Director la Vivitrust Company.
    In opinia domnului Wieder-Ilie Andrei, Managing Partner al firmei Avim Expres, inainte de achizitie trebuie fie sa se discute cu o persoana competenta, reprezentanta a furnizorului - desi e greu de evitat tendinta de a vinde cu orice pret, fie (si e mult mai bine) sa se apeleze la consultanta unei firme specializate in domeniul spalatoriilor textile. Este foarte importanta gasirea unui furnizor care sa asigure asistenta service atat in perioada de garantie, cat si postgarantie, la un nivel ridicat (rapiditate de interventie si de asigurare cu piese de schimb). Din pacate, parametrul pretului este inca definitoriu pentru aceste utilaje, ne atrage atentia domnul Octavian Stirbat, Director General al firmei Eastrade International. „Pe piata externa, unde forta de munca este scumpa, se vand calandre cu alimentare  automata si sisteme de impachetare. Pe piata interna, nu exista nicio tendinta, fiecare facand asa cum considera de cuviinta”, sustine reprezentantul Eastrade International.
    Un alt furnizor, Horeca Expert, aduce in prim-plan unele detalii precum dimensionarea calandrului, cat si a spatiului efectiv de lucru – acesta din urma sa fie ventilat, aerisit, sa aiba toate elementele de siguranta si protectie a muncii, ne spune domnul Florin Butu, Project Manager.
    Domnul Stefan Stan, Director coordonator vanzari la firma SDS Group, aminteste ca „pentru alegerea unui calandru, este necesar de stiut cantitatea aproximativa de rufe care se va calca si tipul materialului din care sunt confectionate rufele. Un alt factor in alegerea calandrului il reprezinta gandirea in perspectiva, deoarece clientul are tendinta de a cumpara cel mai ieftin calandru (care de obicei asigura un randament scazut sau necesar aplicatiei de la momentul de „inceput”) si nu ia in calcul o dezvoltare ulterioara, care va duce inevitabil la o crestere a cantitatii de rufe calcate cu acelasi aparat si cu acelasi randament, ceea ce implica o crestere a programului de lucru si a costului manoperei. Asadar, noi recomandam ca de fiecare data sa se aleaga un calandru mediu, aceasta insemnand ca exista o rezerva de productivitate pentru o dezvoltare ulterioara”.
    „Daca am lenjerie de 220 cm sau mai mare, nu fac nimic cu un calandru de 100 cm”, ne atentioneaza doamna Marilena Tabarca, Director al firmei Albergo Contract. „Post achizitie, trebuie avut grija la modul de exploatare: nu este indicat sa se calce lenjerie apretata (surprinzator, inca se mai apreteaza!). La calandrele normale cu tambur, rufele trebuie uscate in prealabil, iar incaperea in care se lucreaza trebuie sa aiba o buna aerisire si trebuie realizat sistemul de evacuare a aburului rezultat din calcare”.
 
    Calandre cu tendinte
    Conform specialistilor, tendintele actuale sunt de a se integra aceste utilaje in operatiuni de finisare pentru lenjerie calcata (impaturire, stocare, etichetare / gestionare electronica a rulajului de rufe existent in hotel sau restaurant). De asemenea, in tarile UE, fiind deja dezvoltata piata de leasing de echipament, exista multe spalatorii medii si mari (de la 5 – 6 tone pana la 15 – 20 tone procesate pe schimb). O estimare arata ca in Romania cele mai multe calandre sunt cu placa calcatoare (circa 35 – 40 %) si calandre uscatoare cu benzi de calcare (50 – 55 %). Cele cu cuva incalzita sunt relativ putine, iar motivele pentru care se cumpara anumite produse sunt, evident, de ordin financiar. Gurile rele spun ca si din cauza unor distribuitori care vor sa vanda cu orice pret si nu tin cont de nestiinta clientului. Calandrele cu uscare, folosite preponderent in tarile europene, au inceput sa fie solicitate si la noi, dar diferentele mari de pret fac balanta sa fie net inclinata spre cele cu tambur.
 
    Cu banii nu-i de glumit!
    In functie de cerintele clientilor vis-a-vis de productivitate, de tipul lenjeriei prelucrate, de costurile caracteristicilor optionale, bugetul alocat achizitionarii poate fi cuprins intre 2.000 -2.500 de euro (cele cu tambur) si valori de ordinul sutelor de mii de euro, pentru utilajele cu adevarat industriale automatizate. Exista, desigur, si variante de nivel mediu (30-70.000 euro) pentru calandrele de mare capacitate: sute de kilograme / ora, la o calitate foarte buna. Pretul reflecta, de cele mai multe ori, dimensiunea suprafetei utile, modelul (calandru calcator sau uscator-calcator) si varianta constructiva (cu tambur sau benzi).
    „In mod normal, durata medie de viata la aceste produse variaza intre 5 si 8 ani. Avem in intretinere calandre vandute in anul 2001, pentru care inca asiguram piese de schimb si consumabile”, declara domnul Dragos Sintu, reprezentantul Vivitrust Company.
    Domnul Wieder-Ilie Andrei, de la Avim Expres, mentioneaza ca majoritatea furnizorilor de utilaje au in vedere un regim de lucru intr-un schimb sau cel mult 10-12 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. „Durata de viata a calandrelor oferite de noi depinde de furnizor (reflectandu-se in pret) si de modul de exploatare de catre operatorii din spalatorie”, a completat acesta. Partea de uzura care se inlocuieste periodic (la 1 - 2 ani) este imbracamintea textila a cilindrilor, respectiv benzile de calcare. Specialistii sustin ca un calandru IMESA sau KAAN poate sa dureze pana la 4-5 ani fara defectiuni majore, iar unul de la STAHL sau KANNEGIESSER, pana la 12 ani.
    „Durata medie de viata este de 10 ani in conditii de utilizare de 16-18 ore / zi, cu conditia respectarii instructiunilor de exploatare”, confirma si reprezentantul Eastrade International, domnul Octavian Stirbat.
In general, echipamentele de la ELECTROLUX au o durata de viata de minim 6-8 ani, dar aceste conditii difera mult de modul de utilizare si, cel mai important lucru, de modul de intretinere. „Este stiut ca orice obiect sau echipament are un ciclu de viata bun si lung, in functie de modul de mentenanta”, este de parere reprezentantul SDS Group, furnizor de echipamente Electrolux pentru spalatorii profesionale.
    Doamna Marilena Tabarca, de la firma Albergo Contract, afirma ca, pentru utilajele profesionale, regimul de lucru poate fi de 24 / 24 ore. Chiar si in aceste conditii, cu o buna exploatare si intretinere, ele pot avea o viata lunga, uzandu-se mai mult moral. „Am intalnit pe teren calandre de peste 30 ani vechime, care functioneaza bine, dar care sunt depasite de variante noi, moderne din punctul de vedere al consumului energetic, ca design etc.”, incheie doamna Tabarca.
 
    Achizitii disparate vs. dotari complete
    Circa 30 % din vanzari sunt din gama dotarilor complete, a estimat reprezentantul Avim Expres, iar SDS Group a declarat o cifra de 45 %. Intrucat dotarile complete in domeniul hotelurilor si restaurantelor se realizeaza deseori impreuna cu celelalte utilitati (bar, bucatarie etc.), firmele specializate in spalatorii inregistreaza un oarecare dezavantaj. Prin urmare, acestea se concentreaza pe etapa post-vanzare. Cu un procent de 15-20 % ca pondere a dotarilor complete, Eastrade International insista pe echiparea spalatoriei dintr-o singura sursa.
    Pentru a face o comparatie, ca vanzari, intre calandre si alte produse, trebuie mentionat ca un calandru bine ales calca rufele spalate de 3-4 masini de spalat. In plus, acesta reprezinta unul dintre echipamentele cele mai scumpe dintr-o spalatorie, acest fapt ducand la o evitare pe cat posibil a cumpararii lui. Inlocuirea cu o masa de calcat, al carei cost este mult mai mic, dar cu un randament net inferior, este cea mai neinspirata solutie.
    Problematica inchirierii are o rezolvare destul de simpla: nu este recomandata. Cei care scot pe linie moarta un calandru au obtinut cam tot ce avea acesta de oferit, amortizandu-l de mai multe ori. Singura exceptie ar fi conditionata de faptul ca provine din renuntarea cumparatorului la activitatea in domeniu. Chiar si asa, trebuie facuta o evaluare judicioasa, in conditiile in care 30 % din volumul de lucru al unei spalatorii se bazeaza pe acest tip de operatiune.
 
    Clientul prefera si uscarea?
    Preferintele utilizatorilor romani sunt indreptate mai putin catre performante speciale, ci catre un raport optim calitate / pret, cu optiuni dintre cele mai simple (variator de viteza al tamburului, aspirator de aburi etc.). Dupa cum afirma un furnizor de calandre, „in Romania de astazi nu se cumpara echipamente, ci se cumpara preturi”. Utilaje de acest nivel se gasesc inca in portofoliul multor firme din Italia, Spania, Belgia, Franta, Turcia. Daca vorbim de latimea de calcare, dimensiunile cel mai frecvent cautate sunt cele de 1.700 – 2.100 mm.
    In gama calandrelor comercializate de multe firme se regasesc si cele cu uscator incorporat. Din punct de vedere constructiv, sunt mai elaborate si au productivitate superioara, duc la scaderea numarului de angajati din spalatorie si conduc la micsorarea spatiului alocat. De asemenea, se poate vorbi despre reducerea consumului de energie datorita prezentei unui uscator care, in general, este energofag. Pretul poate fi de 3 ori mai mare decat in cazul unuia clasic, dar daca se iau in calcul avantajele, cei mai multi specialisti considera ca merita diferenta. Este vorba de o investitie initiala mai mare, care va aduce pe termen scurt beneficii importante.
 
    Probleme frecvente
    „Inarmati-va” cu cateva informatii pentru a sti la ce dificultati de exploatare sa va asteptati. Cele mai multe probleme sunt intalnite la calandrele pe gaz - fiind prevazute cu multe sisteme de protectie electronice, creste probabilitatea sa se defecteze. Un defect cauzat de proasta exploatare este uzura prematura a componentelor textile. Aceasta duce la costuri care echivaleaza cu pana la 10 % din valoarea utilajului. In general, o defectiune se poate remedia in cateva ore. Mai mult dureaza obtinerea piesei necesare. De asemenea, in locatiile unde exista tensiune electrica variabila rezistentele au de suferit, iar placile electronice ale microprocesorului se pot defecta. Remedierea se poate face in circa o ora, iar costul este in jur de 100 de euro pentru microprocesor si de la 100 la 300 de euro pentru o rezistenta. Se pare, totusi, ca cel mai mare dusman al calandrelor este apretul, care provoaca arderea benzilor si deteriorarea rufelor.
 
Calandrele in spalatoria industriala
Clasificare oferita de firma Avim Expres
 
    Din punct de vedere constructiv, se deosebesc urmatoarele trei tipuri principale de calandre:
    1. Calandru cu placa calcatoare:
    - cilindrul de calcare este imbracat in pasla metalica sau arcuri, peste care se imbraca un molton (pasla textila din bumbac, poliester, nomex sau aramid si panza bumbac sau nomex);
    - lenjeria plata este calcata de o placa sfert de cilindru incalzita de regula electric, care este coborata pe cilindrul imbracat;
    - permite productivitati reduse de calcare a rufelor cu umiditate relativa maxima de 20 % (se obtine cu o uscare partiala in uscatoare), calca lenjerie simpla nu foarte groasa (cearceaf pat, fata de masa etc.) si da rezultate calitative slabe la lenjeria dubla;
    - este destinat microspalatoriilor si spalatoriilor mici, fara pretentii deosebite de calitate.
 
    2. Calandrul uscator cu benzi de calcare:
    - cilindrul de calcare din otel incalzit (electric, cu abur sau gaz);
    - lenjeria este calcata prin presare pe acest cilindru cu ajutorul unor benzi de calcare din nomex;
    - permite calcarea de lenjerie cu umiditate maxima 45-50 % (asa cum se scoate din masinile de spalat cu turatie mare sau din storcatoare);
    - calca acceptabil orice fel de lenjerie si are productivitati acceptabile, fiind destinat spalatoriilor mici si medii.
 
    3. Calandrul ce dispune de cuva incalzita:
    - cilindrul este imbracat similar ca la calandrele cu placa;
    - lenjeria este calcata prin presare cu acest cilindru intr-o cuva semicilindrica incalzita electric, cu abur, gaz sau ulei diatermic – e o varianta a incalzirii electrice;
    - este un calandru de capacitate mare, cu o calitate foarte buna si se adreseaza, de regula, spalatoriilor medii si mari;
    - de cele mai multe ori, aceste calandre sunt completate cu sisteme de introducere automata a lenjeriei si cu sisteme de pliat transversal si longitudinal.
 
*Pretul creste de la tipul 1 spre 3, in paralel cu cresterea performantelor.
 
 
    Pentru realizarea acestui articol au oferit informatii firmele: Albergo Contract, Avim Expres, Eastrade International, Horeca Expert, SDS Group si Vivitrust Company.
 
Autor: Lucian Nicolescu
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 23
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
Nou intrata in HoRes - firma Axa Porcelaine
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14