PROMOTII
Promotie la vopsele decorative
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Studioul inSIGN va propune noul concept de design pentru cladirea in care functioneaza Hotelul Radisson Blu Bucuresti
Lista noutati Detalii
STIRI
Formele moderne KUMA definesc stilul tau de viata
Lista stiri Detalii
LOCATII
Hotel Wels
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Toate firmele

       Vinuri

Din lumea vinului

 
    O mai buna comunicare intre manageri, distribuitori si producatori
 
    Pe fondul crizei economice, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica, romanii raman consumatori traditionali de vinuri romanesti, iar tendinta inregistrata in ultima vreme in vanzarile din sectorul HoReCa este spre vinuri seci, albe si rosii, de calitate. Din analiza ultimilor ani, se preconizeaza o usoara crestere si a roseurilor, asta in pofida traditiei nationale care nu le este favorabila. Respectarea calitatii in vinificarea roseurilor, precum si cresterea ofertei de import, au produs o reorientare a consumatorului, inclusiv din restaurante, si spre acest produs.
    Ce se scoate la vanzare anul acesta
    Patronatul National al Viei si Vinului arata, prin datele facute publice, ca pentru toamna anului 2009 se preconizeaza o crestere a productiei nationale de vin cu 5-10%. Acest lucru se datoreaza in primul rand conditiilor meteo favorabile, precum si a finalizarii investitiilor in replantari realizate de catre producatori prin accesarea fondurilor europene. Procentul nu prezinta mare importanta, mai ales in contextul crizei mondiale de supraproductie, cand si asa vanzarile au inregistrat scaderi semnificative. In concluzie, la o prima vedere nu ne putem astepta la ceva spectaculos in achizitiile de vinuri pentru anul 2010. Totusi, ceva diminuari ale preturilor de producator ar putea fi inregistrate. Ramane de vazut in ce masura ieftinirile au sa stimuleze achizitiile in sistemul HoReCa.
    Solutii de iesire din criza 
    Ca manager de restaurant, consider ca iesirea din criza se poate face si prin masuri reciproce de sprijin intre producatori, distribuitori si restauratori. De exemplu, un producator din Bulgaria ne-a propus sistemul de plata a vinurilor la vanzarea efectiva si nu la termen, lucru care ne avantajeaza, deoarece eliminam blocarea capitalului in stocul de marfa. Acest lucru este benefic pentru ambele parti, producatorul avand avantajul unei monitorizari corecte a vanzarilor si implicit a impactului acestora pe piata.
    Producatorii trebuie sa inteleaga ca si pentru noi, cei din HoReCa, sunt niste riscuri in privinta cheltuielilor de depozitare si stocare a marfii, mai ales ca vinurile necesita un regim termic special de pastrare.
Un alt lucru important care trebuie facut in comun de catre producatori, distribuitori si restauratori este promovarea produsului. Noi nu putem impune consumatorului un anumit tip sau marca de vin, de care acesta nici macar nu a auzit, indiferent de calitatea exceptionala a produsului. Nu degeaba se spune ca reclama este sufletul comertului. Dar acest lucru trebuie inteles si de producator, care trebuie sa investeasca in promovare prin degustari gratuite. Astfel, produsul va ajunge mai usor in paharul consumatorului. 
     Pretul vinde produsul 
    Raportul calitate-pret este esential in vanzarile de vinuri din HoReCa, mai ales in conditii de criza. Sa nu uitam ca pretul vinde produsul. Acest lucru trebuie inteles si de producatorii si distribuitorii autohtoni de vinuri, care incearca sa compenseze pierderile inregistrate de scaderea vanzarilor prin cresterea pretului. O astfel de solutie nu este benefica nici producatorului, nici distribuitorului, nici restauratorului si nici consumatorului, mai ales in conditiile concurentei acerbe facute de vinurile din import. Trebuie sa fim realisti si sa acceptam adevarul, fara a intra in polemici de comunicare cu producatorii si distribuitorii, aceasta fiind doar o opinie personala.
 
Bogdan Dumitrescu
F&B Manager
Tel.: +40 729 070 371  
 
 
    Rolul structurii sortimentale in cultura vitei de vie destinata vinificatiei  
   
    Tendinta de consum a vinurilor in tarile unde acest produs este preferat, in raport cu produsele pe baza de vin sau cu berea, trebuie analizata comparativ cu planul structurii soiurilor de struguri, a proportiilor intre vinurile de masa si de calitate, precum si a raportului intre vinurile rosii si cele albe, acesta trebuind sa fie punctul de plecare in abordarea promovarii vinurilor pe termen lung.
    Este incontestabil faptul ca o serie de soiuri autohtone, rezultat al cercetarii din statiunile de specialitate, sunt de mare valoare biologica, ele avand o buna rezistenta la boli si daunatori, si oferind productii ridicate la hectar, cu struguri valorosi calitativ. Dar valorificarea vinurilor rezultate din acestea la export este anevoioasa si uneori chiar imposibila, consumatorul strain fiind rezervat in a-si face o predilectie de consum pentru un vin pe care nu-l cunoaste. Cel mult, va achizitiona mici cantitati, din curiozitate, dar este greu de ajuns in situatia de a internationaliza un soi de vin autohton. Putine au fost realizarile pe aceasta tema in Romania.
    Dintre aceste realizari se poate evidentia soiul Feteasca Neagra, soi care in diferite campanii promotionale internationale a fost unanim acceptat ca un soi foarte valoros, care se poate oricand infrunta cu un Merlot sau Pinot Noir si care poate asigura vandabilitate de anvergura in lume, el mentinandu-si calificativul de soi autohton.
    Trebuie revizuit si raportul intre vinurile rosii si cele albe. Astfel, fata de cererea la consum a vinurilor rosii (80 %) in detrimentul vinurilor albe (20 %) pe piata mondiala, in Romania ne regasim cu o proportie inversata (albe - 80% si rosii - 20%). Si nu este intamplatoare aceasta tendinta. Studiile de specialitate au demonstrat existenta in vinurile rosii a unor componente cu caracter reductiv de mare valoare impotriva acumularilor de colesterol, fiind un ideal medicament natural in profilaxia bolilor cardiovasculare. Astfel, la inceputul anilor `90, in America, publicarea acestor studii a creat un puternic impuls pentru producerea vinurilor rosii, demonstratia fiind sustinuta si de faptul ca la populatia franceza, mare consumatoare de vinuri rosii, incidenta afectiunilor cardio-vasculare este foarte scazuta. In consecinta, s-au aprofundat studiile privind tehnologia extragerii culorii, respectiv a taninurilor din strugurii rosii, coroborat cu modernele tehnologii de invechire si maturizare a vinurilor rosii in vase de stejar mici. In acest caz intervine si aspectul economic, respectiv maturizarea si "rotunjirea" mai rapida a vinurilor rosii proaspete, acide, taninoase, astringente, in vase de stejar de 227 l (barrique), folosite doua, trei cicluri de invechire de cca.6 - 8 luni. Asadar, fata de o maturare clasica de 2 - 3 ani, la vase mari de stejar, maturarea vinurilor rosii la barrique conduce la o reducere cu pana la 8 luni a timpului pana la valorificarea acestor vinuri.
    Cunoasterea acestor tendinte de consum impune revizuirea soiurilor rosii de struguri, recomandate a se cultiva in Romania, apte de a produce vinuri cu o buna evolutie calitativa si intr-un timp scurt, extinzandu-se in cultura soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Sanginoveze, Feteasca Neagra.
    In privinta soiurilor albe de struguri, tinand cont de tendinta mondiala de structura a vinurilor albe de calitate, solicitate la consum, trebuie avute in vedere soiurile Chardonnay, Sauvignon, cu precadere, alaturi de Grasa de Cotnari, Tamaioasa Romaneasca si Crimposie, ca soiuri autohtone valoroase. Soiurile albe trebuie valorificate in primul an, de la o recolta la alta, fiind apreciate la ele fructuozitatea, prospetimea, aroma de soi. Faptul ca vinurile albe nu castiga in calitate prin invechire, fiind agreata prospetimea, vine in sprijinul producatorilor de a-si valorifica productia in primul an de la producerea ei.
    In contextul stabilirii unui numar limitat de soiuri recomandate la plantare, respectiv cate cinci - sase soiuri rosii si albe, se impune realizarea calitativa a vinurilor din aceste sortimente, atat prin respectarea tehnologiilor de cultura, cat si a tehnologiilor de vinificatie, maturare si imbuteliere.
    Articol realizat cu sprijinul proiectului „Proiectarea sistemului informational de monitorizare a trasabilitatii produselor pe filiera vitivinicola din Romania”, finantat prin proiectul MAKIS, Acord de Grant 142.050/2008.
 
Prof. Dr. Universitar Dan Boboc
Presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania
bobocdan@gmail.com 
 
 
Autor: Prof. Dr. Universitar Dan Boboc si Bogdan Dumitrescu - F&B Manager
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 32
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
Hotel e-shop - magazin online de textile hoteliere
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14