PROMOTII
Promotie Secan Impex
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Noutate Elysee Impex - Showroom nou
Lista noutati Detalii
STIRI
Stire Sensio Mobili
Lista stiri Detalii
LOCATII
Golden Tulip Ana Dome
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Afiseaza toate firmele

       Cover Story

Hotel Marami - Ospitalitate in ambient regal

 
 
In Sinaia, la vreo 20 de minute de urcat la pas din centrul orasului, pe drumul care duce „La schiori”, se afla un hotel tinut minte de agentiile de turism, de internet si mai ales de turistii pe care i-a gazduit. Se numeste Marami, iar povestea sa se spune cu fala si sfiala, caci domeniul regal Peles ii este vecin.
 
    La sfarsitul anilor `80, Cristian Burlacu s-a angajat la Complexul Peles-Economat. Odata intrat in lumea turismului, spune ca a inceput sa inteleaga acest domeniu si a ajuns in 1995 sef la biroul de investitii al Complexului. Cu un an inainte, impreuna cu fratele sau, luase hotararea sa-si faca o firma de constructii. A lucrat in paralel inca aproape trei ani, la capatul carora s-a decis sa se lase prins doar de afacerea sa. Dupa alti doi ani, fratii Burlacu au inceput planurile pentru constructia unei „case de oaspeti”, dupa cum o numeste: „Aveam in minte imaginea „ospitalitatii” romanesti de atunci: rece, cu angajati crispati si detasati de munca pe care o faceau si, implicit, de clienti, spune Cristian Burlacu. Ei, eu voiam un loc unde lucrurile sa stea cu totul altfel, unde angajatilor sa le pese de cei cu care aveau de-a face, unde gazdele sa relationeze cu oaspetii amabil si firesc.”
    Cu firma de constructii pe care o detineau au inceput in anul 2000 ridicarea unitatii de cazare planuite. Asta dupa ce au gasit un teren de 300 de metri patrati la intrarea in domeniul Peles. Seful de la Marami considera acest lucru acum un mare noroc, dar isi aminteste ca a avut nevoie de aproape un an ca sa obtina autorizatiile necesare unor asemenea lucrari intr-o zona cu monumente istorice. I-au dat hotelului numele Marami dupa societatea de constructii, atat pentru impunerea brandului, cat si pentru ca noua cladire sa fie o carte de vizita a respectivei firme. Si in continuare spune ca sansa a fost de partea lor: „Am fost favorizati atunci de politica de reinvestire a profitului, dar cu toate acestea pe la jumatatea lucrarii am ramas fara bani. Impotriva principiilor de la acea vreme am facut un imprumut la banca.”
    In toamna lui 2002, mai multe cunostinte i-au spus lui Cristian Burlacu ca vor sa faca revelionul la „vila” pe care tocmai o ridicase, dar care era inca un santier. De fapt, urmarind clasificarea Ministerului Transportului si-a dat seama ca „vila” se gasea, ca dotari, „in preajma” unui mic hotel de patru stele. A urgentat lucrarile si acceptat banii in avans, bani care l-au ajutat sa-si inaugureze constructia pe 21 decembrie, cu cateva zile inainte de venirea primilor oaspeti. In nici o saptamana, cele 17 camere, cu circa 26 de locuri, erau ocupate: „Un rol cat se poate de important a avut arhitectul nostru. Am decis sa le amenajam astfel incat sa arate cat mai diferit intre ele. Au aparut astfel zece incaperi complet diferite ca aspect, pentru ca turistul care se intoarce sa aiba parte de ceva nou.”
    De atunci, afacerea a mers fara hopuri. In anul urmator proprietarii au pornit o campanie de publicitate „cuminte” in mass-media locale si au inceput sa contacteze agentii de turism din toata tara carora le-a pus la dispozitie datele necesare turistilor: „De fapt, cred ca in mare masura hotelul si-a vandut singur locurile pentru ca oamenii care plecau de aici spuneau mai departe ce gaseau, adica atmosfera de relaxare pe care probabil o cautau.”  Totusi Pelesul si internetul au ajutat afacerea sa devina cunoscuta si in strainatate, iar astazi multe solicitari vin din intreaga lume.
 
                
   
    Si pentru ca nemultumirea celor de la Marami este ca n-au capacitate de cazare pentru cate cereri vin, Cristian Burlacu spune ca acum a cumparat un teren de sase mii de metri patrati langa hotel, cu planuri ca in urmatorii doi ani sa extinda constructia initiala.

FISA DE ACHIZITII
 
- mobilier:
Marami Construct (productie proprie)
- scaune, elemente de inox:
Mapason
- echipamente pentru bucatarie si spalatorie:
Daas Romania
- obiecte sanitare:
Kuma Romania, telefon: 0244/306.067, fax: 0244/334.910, comenzi@kumaromania.ro,
- inventar moale:
Dolphin Romania International
- corpuri iluminat:
Mercury Lighting, telefon: 0244/407.258, fax: 0244/407.704, office@mercury-lighting.ro, www.mercury-lighting.ro
- inchidere usi, sistem Vingcard:
Assa Abloy
- cosmetice hoteliere:
Hores 2002
- usa de intrare "KABA"
Vertical Design
 
Reteta bucatarului-sef Steliana Jipa
Snitel Palermo
 
Ingrediente:
piept de pui dezosat - 100 g, rosii - 50 g, ardei gras - 50 g, ceapa - 50 g, porumb dulce - 30 g, masline (negre sau verzi) - 20 g, ulei de masline - 20 ml.
Iar pentru crochetele de cascaval: svaiter - 100 g, 1ou, 10 g - unt, 20 g - faina.

Mod de preparare:
    Pieptul de pui se transeaza ca pentru snitel. Alaturi se face un sos besamel de mustar (se bate un ou cu putina apa, mustar, sare si piper). Carnea de pui se trece prin acest sos si se prajeste in ulei incins.
    Pentru realizarea crochetelor, cascavalul se rade marunt si se amesteca cu oul, faina si condimentele. Amestecul astfel obtinut se portioneaza si se modeleaza in niste bastonase, care de asemenea se prajesc in ulei incins.
    Garnitura este realizata din legumele proaspete care se prajesc in ulei de masline, fiind condimentate cu oregano, sare si piper. La final, snitelul se asaza pe o farfurie alaturi de crochetele de cascaval si de legume si se serveste cald.
 
 
Autor: Dorelian Bellu
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 23
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
Nou intrata in HoRes - firma Axa Porcelaine
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14