PROMOTII
Promotie Sensio Mobili
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Leida va deschide “GOURMET TEMPLE”
Lista noutati Detalii
STIRI
Stire Leida Impex
Lista stiri Detalii
LOCATII
Shanghai
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Afiseaza toate firmele

       Cover Story

Hotel de tranzit: eficient, confortabil, familiar

    
    
    „Hotelul de la gara” este o sintagma comuna, dovada a unor obiceiuri destul de vechi, de cand negustorii au simtit nevoia unui pat confortabil in pauzele lungilor calatorii cu trenul. Voiajul de placere era inca in stadiu embrionar cand targurile si garile pareau nefiresti fara un hotel, sau cel putin un han. Si astazi lucrurile stau cam la fel. Turismul pentru afaceri este o activitate profitabila, pe care hotelierii din Bucuresti nu au ezitat sa o valorifice si sa o dezvolte, in ritmul si la standardele necesare; oamenii de afaceri nu sunt niste asceti, vor sa fie primiti cu confort si cat mai putine batai de cap. Un exemplu de adaptare la aceasta piata este compania Euro Hotels International care, cu cele doua locatii de 3 stele, una amplasata in zona Garii de Nord - Polizu si cealalta langa Arcul de Triumf, aproape de Romexpo, a reusit sa atraga clientii prin gama de servicii specifice hotelurilor de tranzit, dar si celor de vacanta.
 
  
    Gazda noastra pentru acest Cover Story a fost doamna Ioana Petre, proaspatul Manager General al celor doua hoteluri din patrimoniul Euro Hotels International. La nici 28 de ani, i-a convins pe investitorii companiei de capacitatea sa de a coordona activitatea acestor obiective cu o dinamica solicitanta, nelipsita de provocari zilnice.
    Angajata inca de la inaugurarea hotelului din Polizu, Ioana Petre a parcurs treptele ierarhiei de la receptionera la manager, evolutia dumneaei putand constitui un exemplu fericit de dezvoltare personala, aratand in acelasi timp si disponibilitatea investitorilor de a acorda credit tinerei generatii. „Am ajuns aici intamplator, cautandu-mi o slujba”, ne-a marturisit doamna Petre. „In 2003, pe 1 aprilie, m-am angajat ca receptionera, odata cu deschiderea primei locatii, cea din Polizu. Este vorba despre aripa veche a hotelului, cu 30 de camere, care in 2008 a fost marita cu o noua constructie, astfel incat acum are 93 de camere.            
    Atunci eram studenta in anul al III-lea la Universitatea din Bucuresti, la Geografia Turismului si am lucrat pe acest post de receptionera vreo 2 ani, timp in care mi-am terminat si studiile”, si-a amintit dumneaei. In 2004 a fost construit hotelul de langa Arcul de Triumf (pe b-dul Maresal Averescu), cu 58 de camere, iar o parte din personal a fost mutata acolo. Dupa inca un an petrecut in noul hotel, Ioana Petre a devenit sefa de receptie si a lucrat, in timp, pentru ambele locatii. De asemenea, directorul din acea perioada a pregatit-o pentru preluarea functiei de manager la unul dintre hoteluri, iar doamna Petre a putut sa-si formeze sefe de receptie care sa o inlocuiasca. Lucrurile au evoluat astfel incat, la sfarsitul anului 2008, investitorii i-au incredintat conducerea celor doua hoteluri. „Ma bucur ca am fost apreciata si sper sa fac fata acestei provocari”, ne-a marturisit doamna Ioana Petre.
 
    Un amplasament, o oportunitate 
    Locatiile Euro Hotels International au ca target in special oamenii de afaceri aflati in tranzit prin Capitala, majoritatea clientilor ramanand o singura noapte. De asemenea, sunt vizati turistii straini care, sositi prin agentii, dorm o noapte sau doua in Bucuresti, pentru a pleca apoi in tara pe diverse rute. In acest sens, amplasarea unuia dintre hoteluri langa Gara de Nord constituie, desigur, un avantaj. Doamna Ioana Petre are argumentele cele mai clare: „Cand se lucra la Sageata Albastra, un proiect al CFR-ului, multi ingineri din Austria s-au cazat aici, astfel incat, timp de 2 ani cat au stat in Romania, am ajuns sa ne cunoastem foarte bine, mai ales ca veneau uneori cu sotiile si copiii. Intr-un cuvant, erau ca acasa. Ca regula generala, urmarim sa creem o atmosfera familiara si am reusit astfel sa ne fidelizam clientii, iar majoritatea, cand ajung din nou in Bucuresti, vin direct la noi. S-a creat chiar o pretenie intre angajati si clienti”.  
 
        
 
    Conform spuselor gazdei noastre, reticentele pentru zona Garii de Nord, cu o imagine precara din cauza „faunei” prezente acolo, au fost depasite. Sistemele de securitate si atentia sporita pe care Politia o acorda zonei au facut ca evenimentele neplacute sa fie mai rare decat in multe locuri din Bucuresti. „Am avut la inceput ceva probleme legate de aceasta locatie, multi preferau zona Arcul de Triumf, dar acum lucrurile s-au schimbat, dupa inaugurarea noii aripi a hotelului clientii au aici tot ce le trebuie: restaurant, bar, servicii cat mai diversificate”, a precizat dumneaei.  
   
    Daca apropierea garii este un atu pentru hotelul din Polizu, locatia de la Arcul de Triumf are o alta vecinatate avantajoasa: Complexul Expozitional Romexpo. „In aprilie-mai si septembrie-octombrie, cand sunt multe targuri importante, hotelul din b-dul Maresal Averescu este foarte solicitat. Aceasta in conditiile in care gradul de ocupare este in medie de 80%. In decembrie si ianuarie avem mult mai putini clienti, caci managerii romani pleaca din Bucuresti, deseori luandu-si un concediu prelungit. Afacerile sunt deci amanate, iar potentialii nostri clienti nu au un motiv sa vina”, a mai mentionat doamna Petre.
 
    Viata de manager 
    Zilele unui manager de hotel nu seamana intre ele. Uneori, 2-3 ore sunt suficiente pentru a rezolva problemele cotidiene, dar sunt si zile care pot insemna pana la 12-13 ore de lucru. Ca sefa de receptie, Ioana Petre avea pana nu demult o munca preponderent de birou si un contact direct cu clientii. „Acum gestionez bani, merg de la un hotel la altul pentru a rezolva diverse probleme, am intalniri cu reprezentantii agentiilor... contactul cu clientii este mult mai redus. Din fericire, ma ajuta enorm sefele de receptie, care sunt oamenii de baza in coordonarea activitatii hotelurilor. Ca fosta lucratoare in receptie, stiu ca acolo este munca cea mai importanta”, a tinut sa precizeze reprezentanta Euro Hotels International. 
    Ce face, deci, un manager intr-o zi de lucru? Intocmeste si studiaza documentele, verifica incasarile, vizeaza cumparaturile, viziteaza hotelul pentru a se asigura ca totul este in regula, eventual daca trebuie facute reparatii, se intereseaza de activitatea cameristelor. „Totdeauna este ceva de facut. Este multa alergatura, mai ales cu traficul actual din Bucuresti. Ca viata de familie, incerc sa las problemele acasa si cam asa se intampla, pentru ca telefonul suna continuu”, a recunoscut doamna Petre.
 
    Standard pentru 3 stele, cu supliment 
   
   
 
    Dotarile celor doua hoteluri sunt cele standard pentru categoria din care fac parte: televizoare LCD, aparate de aer conditionat, mini-bar, internet in camere, parcare gratuita. Internetul este gratuit la locatia din Polizu si va fi si in cea de la Arcul de Triumf, care momentan furnizeaza, contra cost, cartele pentru sistemul wireless.
 
 
 
    Sala de conferinte de la Polizu are o capacitate de peste 100 de locuri, iar cea de la Arcul de Triumf este de 35 de locuri. Dotarile cu sisteme audio-video au fost realizate chiar de catre personalul tehnic al hotelului.
    „Am recurs la aceasta solutie deoarece seful departamentului tehnic a lucrat multi ani in domeniul electronic si IT”, a specificat Ioana Petre.
    „Prezenta unui departament tehnic a fost necesara, fiind nevoie de intretinere constanta atat pentru ca sunt cladiri noi, dar si deoarece clientii au comportamente diverse. In fiecare locatie sunt 2 angajati la departamentul tehnic, iar problemele mai complicate se rezolva, bineinteles, cu specialisti”, a completat aceasta.  
 
 La parterul aceluiasi hotel, unul dintre fostii angajati a inchiriat spatiul si si-a deschis propriul restaurant. Practic, echipa a ramas neschimbata, cu deosebirea ca actualul manager al restaurantului este direct responsabil de profitabilitatea localului. 
    Tot la parterul hotelului din Polizu s-a deschis si un salon de coafura, destinat atat clientilor locatiei, cat si publicului larg. 
    Cele doua hoteluri au crescut in timp calitatea serviciilor si au vizat un target mai bine cotat financiar, astfel incat variatiile de preturi sa nu reprezinte o problema majora pentru incasari, inclusiv cand este vorba de criza economica.
    „Ramanem la categoria 3 stele, desi multi clienti ne-au zis ca meritam 4 stele. Ne-am „asezat” foarte bine cu serviciile pe care le oferim”, a fost de parere gazda noastra. Utilizarea metodei tarifului diferentiat (tarife de week si de week-end sau variatiile de pret in functie de perioada anului) sunt, de asemenea, cateva elemente de marketing intalnite la Euro Hotels International. „La fiecare inceput de an am studiat ofertele hotelurilor din Bucuresti, dar am si intrat in unele dintre ele, pentru ca am vrut sa vad mai ales cum se poarta angajatii, oamenii de la receptie, pentru ca aceasta este cartea de vizita a oricarui hotel”, a specificat Ioana Petre.
 
    Clientela asigurata 

   
Promovarea se face pe mai multe cai: pe site-urile hotelurilor, prin intermediul a 150-160 de agentii sau prin reclama in unele publicatii de profil.
    Serviciul de rezervari on-line a fost lansat recent si rezultatele nu vor intarzia sa apara, dar doamna Petre si-a exprimat rezervele pentru aceasta metoda, cel putin in acest moment: „Avem si noi un sistem de rezervari on-line, cu optiunea platii de pe card, dar inca nu este foarte popular. Clientii sunt reticenti atat in privinta platii prin aceasta metoda, dar si din cauza faptului ca prin card se poate percepe o garantie in caz ca nu se respecta rezervarea. Intr-adevar, exista o problema a rezervarilor, deoarece multi nu isi anuleaza rezervarea, atunci cand este cazul. Uneori nu raspund la telefon pentru confirmare si e pacat sa ramanem cu o camera goala cand avem solicitari. Din cauza aceasta, am luat masura ca, in caz de „no show”, sa anulam noi rezervarea individuala pe baza de telefon, dupa ora 20. Sunt cazuri rare, ce-i drept, dar exista si se cerea o masura”. 
    Dat fiind tranzitul consistent in perioadele de varf, personalul trebuie sa fie pregatit sa faca fata unor eforturi considerabile. Euro Hotels International are circa 100 de angajati. Receptionerilor li se asigura cursuri de specialitate (in special la THR Consulting Group), dar uneori se intampla ca ei sa fie recrutati chiar dintre cei care, urmand un curs de specialitate, vin aici sa faca practica. „Nu am tinut neaparat ca receptionerii sa aiba studii superioare. Acestia trebuie sa aiba anumite calitati: sa fie „prezentabili”, sa vorbeasca o limba straina sau doua, sa comunice usor, sa gaseasca repede solutii la problemele care pot interveni. Unii au venit fara experienta in domeniu, iar noi, fara prejudecati, i-am testat sa vedem cat de repede invata, inclusiv in ceea ce priveste solitiile software”, a specificat Ioana Petre.
 
    Avem o criza?
        
   
     Nu ne-am putut abtine sa nu intrebam daca in afacerea pe care o conduce se simt efectele crizei financiare. „Deocamdata nu se simte criza, din perspectiva gradului de ocupare”, a raspuns doamna Ioana Petre. „Noi chiar am marit preturile in toamna. Probabil in primavara, daca va fi cazul, le vom scadea – calculele ne arata ca se poate. Preferam sa ne pastram clientii si sa avem un grad de ocupare mai mare decat sa stam cu hotelul gol si sa tinem la pret”, a completat dumneaei. 
 
    In incheiere, mai putem spune ca locatia de la Gara de Nord merita testata ca servicii, macar pentru un piept de pui cu porcini si rosii uscate. Sau, daca sunteti pasionati de arhitectura, vizitati-o pentru impresionanta perspectiva pe care o ofera curtea interioara a hotelului.
 
 
 
 
 
Fisa de achizitii
          
    Cosmetice hoteliere:
    Produse  de curatenie si igienizare: Framinor Grup
    Solutii informatice: T&C Net
    Mobilier: Movi Construct
    Utilaje de bucatarie: Dactrust
 
 
 
 
Reteta bucatarului
 
    Piept de pui cu porcini si rosii uscate
  • piept de pui (150 g)
  • cascaval (50 g)
  • ciuperci porcini (50 g)
  • rosii uscate (2 bucati)
  • smantana dulce (100 g)
  • usturoi (1 catel)
  • sare
  • piper alb
  • coniac
    Pieptul de pui se trage la tigaie in putin ulei de masline, apoi se scoate din recipient. Pentru sos, in aceeasi tigaie, se pun la foc rosiile uscate, ciupercile porcini si usturoiul, apoi totul se stinge cu coniac. Ulterior se pune smantana si pieptul de pui, impreuna cu o felie de cascaval deasupra pieptului. Se da gust cu sare si piper, iar cand sosul este legat, preparatul este gata. Se serveste cu cartofi la cuptor, la care se adauga rozmarin.
          
     

 
Autor: Lucian Nicolescu
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 23
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
Nou intrata in HoRes - firma Axa Porcelaine
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14