|
CremCaffe Royal, locatie situata pe B-dul Lascar Catargiu, pe colt cu Piata Romana, este amenajata intr-o cladire de epoca, aflata in patrimoniul national: casa memoriala a pictorului Gheorghe Patrascu. Imobilul a fost restaurat nu de mult timp si poate fi admirat acum (de ce nu, la o ceasca de cafea buna si la o gustare ?) in toata splendoarea sa. Va asigur ca aveti cu ce sa va clatiti privirile.
Construit in plin avant metropolitan la sfarsit de secol al XIX-lea, imobilul debordeaza o mixtura de stiluri contemporane acelei epoci (neoclasic-eclectic, art-noveau, neo-brancovenesc s.a.), ceea ce numim astazi curentul academist. Interioarele (caci despre ele este vorba) reflecta un spatiu „cultural” ce corespunde, intr-un fel, alegerii patronului bistroului.
De ce „cultural”? Pentru ca ceea ce veti vedea aici a fost realizat cu mult timp in urma de arhitecti, maestrii pietrari, sculptori si pictori de interioare, chemati de Hohenzollerni o data cu urcarea acestora din urma pe tronul Regatului Romaniei. Cand au sosit aici, au gasit un oras patriarhal, cu majoritatea cladirilor avand maxim doua etaje, saracacioase in detalii si cu pereti scorojiti.
Lucrul acesta nu prea corespundea imaginii de proaspata capitala europeana, astfel ca s-a trecut la o adevarata „sincronizare” a Bucurestiului cu lumea buna. Si asta s-a facut printr-un masiv import de mana de lucru calificata din Austria, Italia, Franta, Germania, Boemia si Moravia. Datorita lor s-au realizat majoritatea edificiilor cu adevarata valoare arhitecturala, din care, in prezent, mai pastram insa prea putine (gratie razboiului, cutremurelor, guvernarii comuniste si demolarilor, paraginei ...). Si mai putine, dintre cele ramase, au fost restaurate.
Din cele spuse mai sus deriva o alta caracteristica a spatiului cladirii: este chiar istoric.
O istorie restaurata a arhitecturii bucurestene antebelice de reala valoare.
Iar daca-i veti calca pragul, veti descoperi o a treia caracteristica – este un spatiu pretios (la propriu!).
O data intrati in holul de primire al imobilului (pe care domnul Miki Haiblum, patronul bistroului, l-a tranformat in bar doar prin mobilare!), vi se taie respiratia: pilastrii din marmura de Cararra, intarsii dantelate intr-o combinatie de stiluri neobrancovenesc si maur, ornate cu metale semipretioase. Spatiul este cald, placut, datorita cromaticii materialelor, si primitor (cum ii sade bine holului de intrare).
Imediat in stanga este primul salon – neoflorentin ca stil, cu un superb tavan din lemn sculptat cu intarsii si volute aurite, efigii-portrete pe pereti in registrul superior si stucaturi din lemn de mahon in registrul inferior (usile sunt similar tratate cu o stucatura la fel de superba).
Urmatorul salon de pe partea stanga este parca „furat” de la Versailles (sau cel putin acolo ma duce pe mine cu gandul). Stucatura academista impecabila, cu coloane, volute si ancadramente din repertoriul neoclasic, totul in praf alb de marmura cu accente aurii.
Ferestrele au vitralii, din care, bineinteles, nu putea lipsi floarea de crin – simbol al Frantei, incepand de la Louis al XIV-lea incoace.
Ar mai fi multe de spus despre arhitectura interioara a acestei locatii dar ... vorba multa este saracia omului. Ce sa mai, daca nu ati fost deja la Bistro Cremcaffe, trebuie sa mergeti sa il vedeti. Musai. Cafeaua si mancarea sunt oricum la inaltime si, intr-un asemenea decor, s-ar putea chiar sa uitati pentru moment de grijile cotidiene.
Domnul Haiblum este arhitect si nu putea rata o asemenea locatie. Sper ca nici dumneavoastra!
Autor articol: Arh. Sabin Ionescu |
