|
N-au trecut mai mult de 15 ani de cand orice posesor de radiocasetofon stereo visa sa devina DJ si furnizor de servicii audio in carciuma de pe strada lui. Si, cum romanii sunt ambitiosi din fire, mai ales cand e vorba de aspiratii profesionale, constatam ca multi isi defuleaza pornirile artistice in apartamentul sau curtea proprietate personala, fara a se preocupa cu adevarat de confortul propriu, cu atat mai putin de cel al vecinilor. Dar... tocmai despre asta nu vrem sa vorbim, ci despre sisteme audio-video performante pentru hoteluri, restaurante, baruri, precum si despre prevederile legale din domeniu.
Am progresat, cu siguranta, astfel incat astazi putem vorbi de o oferta variata de tehnologii si servicii in domeniul sonorizarii spatiilor publice. Supunem atentiei dumneavoastra opiniile si sfaturile reprezentantilor catorva companii care isi propun sa transforme locatiile HoReCa in spatii personalizate prin muzica si sunet de calitate. Serviciile acestora constau atat in vanzarea aparaturii sau executia sistemelor, cat si in inchirieri, reparatii sau consultanta.
In primul rand, proiectarea
Instalatiile sunt complexe, iar compatibilitatile cu imobilul si destinatia lui nu sunt totdeauna usor de obtinut. Contextul acestei interventii importante este, de asemenea, hotarator. „In momentul de fata, tendinta este de a folosi o sonorizare ambientala cat mai extinsa in locatii”, arata Cornel Goncea, Director General al firmei B.B. ROM Audio-Video. Astfel, se pot sonoriza camerele de hotel, baile, saunele, holurile si alte spatii comune, totul ducand la o atmosfera placuta si linistitoare. Se folosesc game de boxe care sa se integreze cat mai discret in conceptul locatiei – exista difuzoare de plafon, boxe de colt, suspendate de tavan, boxe cu format de pietre (pentru terase in aer liber sau pentru spatiile verzi). Pentru a realiza o instalatie audio-video de calitate, este necesar a se stabili felul de sonorizare – o sonorizare ambientala sau una de putere. Vom opta pentru cea de putere in cluburi, baruri sau discoteci si pentru cea ambientala in sali de conferinta, SPA-uri, terase de zi sau camere de hotel. In restaurant, se alege o combinatie intre cele doua: o sonorizare de ambient si una de putere la evenimente. Apoi, putem trece la proiectarea efectiva a instalatiei si, ulterior, la realizarea ei, tinand cont si de cateva aspecte importante, estetice si de functionalitate. Este foarte important sa stim sa ne definim cerintele cat mai complet si de la inceput, ca atare momentul cel mai bun in implementarea unei instalatii audio-video este chiar momentul constructiei locatiei (odata cu instalatia electrica sau retelele de calculator). Totusi, se poate face o implementare foarte buna si ulterior, cu limitarile estetice impuse de tragerea cablurilor audio-video care se vor masca in functie de tipicul constructiei. Cornel Petcu, Directorul de Marketing al firmei HSA Audio, este de aceeasi parere: „Sfatuim potentialii beneficiari sa ia legatura cu firma noastra inca din faza de pre-proiect, pentru sfaturi profesionale si de buget”.
Marketing muzical
Un serviciu relativ nou pe piata romaneasca de profil este cel de marketing muzical, adica crearea unei ambiante muzicale personalizate. Conform doamnei Carmen Radu, Communication & PR Manager al Mood Media Romania, s-a dezvoltat o tehnologie digitala denumita MultiPlay, in care sunt stocate mii de titluri muzicale, impartite pe programe tematice: Pop, Oldies, Rock, Dance, Electro, Jazz, Lounge, Classic, Instrumental etc. Aparatul difuzeaza muzica non-stop, fara sa o repete, fara a fi nevoie de interventie umana, avantajul cel mai mare fiind posibilitatea adaptarii „culorii” muzicale la valorile, ambianta, tipul locatiei respective si obiectivele sale de comunicare. Exista si posibilitatea programarii, fara costuri suplimentare, a muzicii de Craciun, a muzicii pentru diferite evenimente din domeniul HoReCa (muzica party, kids, internationala etc.).
Alte avantaje ale serviciului mentionat ar fi crearea unei ambiante unitare pentru companiile cu mai multe locatii, asigurandu-se aceeasi programare muzicala pentru toate locatiile; externalizarea acestui tip de activitate permite economisirea de resurse umane, respectiv a alocarii unui responsabil cu cautarea muzicii potrivite, actiune care poate sa nu fie profesionista, cand este lasata la latitudinea gusturilor unor angajati. O alta caracteristica a serviciului Mood Media Romania consta in posibilitatea personalizarii ambiantei muzicale in functie de specificul locatiei. Intr-un restaurant elegant, muzica potrivita este una jazz, clasica sau cocktail. Intr-o cafenea, este mai potrivita o programare lounge sau ambiance, iar intr-un bar pentru tineri nonconformisti pot fi atrasi clienti cu o muzica alternativa sau un DJ.
Fara piraterie, radio si decibeli in plus!
„In locatiile tip HoReCa, ambianta este una dintre cele mai importante”, remarca reprezentanta Mood Media Romania. „Poate diferentia locatia, poate comunica valorile ei si poate fideliza clientii. Muzica este o parte importanta a acestei ambiante. Recomandarea noastra catre locatiile HoReCa este sa evite difuzarea programelor radio.” Intr-adevar, clientii vor sa se relaxeze si sa evadeze atunci cand intra intr-o cafenea sau intr-un restaurant. A le oferi reclame, stiri negative, muzica prea comerciala si, in general, tot ce se difuzeaza la radio, nu este o modalitate profesionista de a crea o ambianta.
De asemenea, atentie la volumul muzicii: sa nu fie prea tare, intrucat deranjeaza si nici prea redus, pentru ca nu se va distinge melodia.
Indiferent de tipul muzicii alese, este bine ca ea sa existe, sustin toti interlocutorii nostri. De multe ori, nu o observam cand intram intr-o locatie, pentru ca se integreaza in decor, dar atunci cand este liniste, cu siguranta vom remarca. Si este neplacut sa iei masa intr-un restaurant unde auzi doar zgomotul produs de tacamuri.
Daca se hotaraste realizarea unui playlist propriu locatiei, este recomandat sa se achizitioneze CD-uri in mod legal, pentru a evita piratarea si a preintampina controalele organizatiilor romanesti responsabile cu drepturile de autor: UCMR-ADA, UPFR, CREDIDAM. De asemenea, trebuie incheiate acorduri cu aceste organisme pentru drepturile de difuzare publica. Aceste drepturi sunt platite de catre orice locatie definita ca spatiu public si se calculeaza in functie de suprafata si localizare, neplata lor atragand sanctiuni (Ordonanta 135/2005 privind drepturile de autor si drepturile conexe).
Neaparat, muzica aleasa trebuie sa fie cat mai diversa, sa nu se repete la intervale scurte de timp sau de la o zi la alta. Exista clienti care pot lua masa zilnic intr-un restaurant si poate fi deranjant sa asculte aceeasi muzica de la o zi la alta sau in cadrul unei singure vizite la locatie. Prin urmare, este recomandata improspatarea periodica a playlistului.
Toate recomandarile de mai sus arata cata nevoie este de un serviciu profesionist si de externalizarea lui catre companii specializate.
„In SUA sau Europa de Vest, a apela la un serviciu profesionist pentru ambianta muzicala a devenit o obisnuinta, la fel ca un abonament la telefon. In Romania, in general, inca se prefera piratarea muzicii de pe internet si difuzarea preferintelor muzicale ale fiecarui angajat.”, conchide doamna Carmen Radu.
Importanta vizualului
Piata echipamentelor audio-video are un trend ascendent ca vanzari, datorita cresterii economice, scaderii sau eliminarii taxelor.
Conform specialistilor, televizoarele cu tub catodic vor fi inlocuite definitiv de LCD-uri.
De asemenea, consumatorul roman devine pe zi ce trece un tot mai fin cunoscator al tehnologiilor incorporate, permanent la curent cu ultimele noutati lansate la nivel mondial si dispus sa plateasca pentru a le avea imediat dupa lansare. „Brandul Samsung este unul dintre cele mai importante de pe piata romaneasca, fiind lider in categoria LCD. Calitatea sunetului si a imaginii redate sunt exceptionale, dar nu se face rabat nici de la eleganta produselor, astfel incat sa se incadreze perfect in orice spatiu.”, remarca Felicia Macaneata, Brand Coordinator Genco Trade. „Ca exemplu concret, oferim un LCD special creat pentru dotarea hotelurilor, care, pe langa designul si tehnologia specifice brandului Samsung, vine cu functii speciale pentru acest segment de piata. Chiar daca foarte putine programe TV sunt transmise prin tehnologia Full HD, aceasta caracteristica este una foarte importanta in alegerea produsului.”
Costuri, facilitati, service
Costurile lucrarilor audio-video sunt proportionale cu sumele investite in proiectare, echipamente si manopera. Reprezentatul B.B. ROM Audio – Video ne da cateva repere: „Oferim boxe cu preturi incepand de la 48 RON si amplificatoare audio de la 375 RON, iar costul manoperei depinde de complexitatea lucrarii. Chiar si cu bugete mici, avem posibilitatea de a realiza instalatii de sonorizare decente, care vor satisface pe deplin. De asemenea, pe baza consultantei noastre se poate realiza instalatia de sonorizare si in regie proprie. In cazul problemelor de service, acestea se remediaza foarte operativ si, la nevoie, asiguram echipament audio-video de schimb in perioada reparatiei”.
Oferta HSA AUDIO include sisteme flexibile de plata: rate fara dobanda, leasing, discounturi, precum si o perioada de garantie de 3 ani, cu servicii post-vanzare si post-garantie, service si intretinere. „Produsele noastre au preturi cuprinse intre cateva zeci si cateva mii de euro; totul depinde de cerintele clientului si de performanta pe care o doreste. Pentru inchiriere, in functie de aplicatie si perioada, aceasta presupune in prealabil o discutie si o negociere cu clientul”, completeaza domnul Cornel Petcu.
In cazul companiei Mood Media Romania, contractul incheiat este unul de inchiriere, bazat pe un abonament lunar. Costurile variaza intre 50 si 80 de euro lunar, in aceste preturi fiind incluse toata baza muzicala, chiria aparatului MultiPlay care difuzeaza muzica, un update muzical o data la doua luni, suport tehnic prin departamentul call center, programe muzicale speciale de Craciun si pentru alte evenimente.
Sa parcurgem o lista cu sfaturi pentru alegerea sonorizarii potrivite locatiei, oferita de B.B. ROM Audio - Video
La alegerea unei sonorizari adecvate locatiei pe care o conduceti, trebuie sa tineti cont de cateva elemente esentiale. In primul rand, definiti ce fel de sonorizare doriti: ambientala (adecvata restaurantelor, barurilor, zonei de primire a oaspetilor din hoteluri), de putere (adecvata cluburilor, discotecilor, saloanelor de nunti) sau o combinatie intre cele doua (potrivita, de exemplu, pentru un restaurant, unde la servirea meselor se prefera o muzica ambientala, iar seara poate canta o formatie, sau pentru un bar, care seara are program de club).
Apoi, stabiliti daca sonorizarea va fi la exterior (terasa) sau la interior (restaurant, bar, club).
Dupa ce ati ales felul de sonorizare dorita, veti avea de ales echipamentele de sonorizare.
In cazul unei sonorizari ambientale de exterior, se poate opta pentru mai multe boxe din plastic sau din lemn acoperit cu pasla, de putere mica. O solutie interesanta e reprezentata de boxele de gradina cu aspect de bolovani, in cazul in care vegetatia locului permite.
Pentru o sonorizare ambientala de interior, se recomanda folosirea difuzoarelor de plafon, daca plafonul este din gips-carton casetat. In cazul unui plafon compact, solutia optima sunt boxele din plastic sau din lemn, in functie de specificul incaperii. Amplificatoarele folosite in cazul sonorizarilor ambientale sunt, de regula, cele de linie, ce permit legarea a mai mult de 4 boxe la un singur amplificator, sursa de semnal putand fi un calculator sau un CD-player profesional.
Pentru sonorizarile de putere, se opteaza pentru boxe din plastic, din lemn vopsit acoperit cu pasla (pentru exterior), in timp ce la interior pot fi folosite, in afara modelelor enumerate, si boxele din lemn vopsit. Foarte importante sunt si subwoofer-ele de bas, care fac sonorizarea mai „plina”. Se folosesc amplificatoare de putere, mixere, crossover-e, iar, ca sursa de semnal, CD-playerul profesional, eventual dublu.
Mai este un aspect foarte important: in niciun fel de sonorizare nu folositi echipamente de casa (gen combine muzicale sau sisteme „home cinema”). Acestea nu rezista la o folosire intensa si riscati sa ramaneti fara sonorizare exact in momente cheie. In plus, pretul lor nu este cu mult mai scazut decat al unor echipamente profesionale de nivel bun!
Dupa alegerea echipamentelor, se va trece la montaj. Acesta este bine sa fie efectuat in faza in care constructia se afla „la rosu” sau imediat dupa etapa zugravelii. Daca acest lucru nu este posibil, pe masura ce constructia este finisata, instalarea sonorizarii devine din ce in ce mai dificila.
Atentie: Conform Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena, la strada valoarea maxim admisa a nivelului de zgomot (nivelul acustic echivalent continuu) pe timpul noptii, intre orele 22,00 - 6,00, este de 40 dB, iar cea din restul zilei se situeaza cu numai 10 dB mai sus. Masurarea se face la 3 m de peretele exterior al imobilului si este de preferat ca sursa sa nu fiti dumneavoastra. O izolare fonica executata profesionist si solicitarea unor specialisti pentru evaluarea acestor parametri va pot scuti de neplaceri!
|
Pentru realizarea acestui articol au oferit informatii firmele: B.B. Rom Audio – Video, Genco Trade, HSA Audio si Mood Media Romania.
|