PROMOTII
Get Ready for SUMMER
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Proiect clasic hotel 5 stele, Bucuresti
Lista noutati Detalii
STIRI
Hotel Bicaz - Pirates Resort, Mamaia
Lista stiri Detalii
LOCATII
Hotel Wels
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Toate firmele

       Asociatii, patronate

Romania - destinatie ecoturistica (?)

 
    Interviu cu domnul Andrei Blumer, Presedintele Asociatiei de Ecoturism din Romania
 
    Care sunt tendintele in lume, in Europa si in Romania in ceea ce priveste ecoturismul si ce credeti ca ar trebui facut pentru dezvoltarea acestuia?
    Ecoturismul ocupa momentan 10-15% din piata internationala de turism si este în crestere. O crestere importanta înregistreaza si Romania, conform statisticilor noastre. Pentru dezvoltarea acestui domeniu, este necesara in primul rand planificarea teritoriului, tinandu-se cont de legislatia de urbanism, de necesitatea zonelor de extravilan (pentru activitati traditionale si pentru mentinerea unui caracter semi-natural, renuntand la urbanizarea fortata a zonelor rurale). Turismul nu trebuie echivalat cu afacerile imobiliare, asa cum au decurs planurile de dezvoltare si investitii in majoritatea localitatilor, in ultimii ani. De asemenea, este necesara mentinerea statutului unor arii protejate (parcuri nationale, naturale etc.) si implementarea acestui statut in teritoriu, in special prin politicile de urbanism.
 
    De unde sa incepem cu dezvoltarea?
    Ar trebui inceput cu un program coerent de curatenie fizica: Romania este extrem, extrem de murdara – nu se poate face turism intr-o tara in care PET-urile, in cantitati enorme, sunt aruncate in parcare, la marginea drumului, in orice loc de picnic sau pe orice poteca. Problema curateniei si gunoiului aruncat peste tot, in special in spatiul public, este foarte adanca: acum este nevoie de un proiect national intersectorial care, inceput astazi, va da primele roade in 3-4 ani. Programul ar trebui sa includa educatie in scoli, mesaje clare in presa, masuri coercitive, programe de instruire a celor care trebuie sa aplice legea (politie, jandarmi etc). Trebuiesc puse la punct lantul de colectare selectiva, solutiile de colectare a deseurilor in zonele rurale etc.
 
    Cum evaluati mediul de afaceri in privinta turismului ecologic ?
    Este necesara sprijinirea sectorului de afaceri prin reducerea numarului de autorizatii, chiar si taxe. Se mai poate acorda sprijin pentru dezvoltarea asociatiilor de turism care pot sa reprezinte destinatii rurale. Accentul trebuie pus pe profesionalism in planificarea turistica (teritoriala, de marketing etc.). Unul dintre efectele pozitive ale crizei economice este delimitarea de cei care fac afaceri imobiliare sub numele de turism. Odata cu criza, se pune accent mult mai mare pe abordarea serioasa a acestui sector, pe renuntarea la cliseul ca este suficient sa construiesti baze de cazare, iar turistii vor veni singuri in Romania. Multi ecoturisti calatoresc individual sau in grupuri mici. Astfel, trebuie sa li se asigure atat un bun transport public, cat si accesul la informatii despre mijloacele de transport. Nu putem sa dezvoltam turismul in Delta Dunarii cand accesul catre aeroportul din Tulcea este o aventura, nu putem dezvolta destinatii in jurul Parcului National Piatra Craiului, cand accesul cu trenul privatizat Brasov-Zarnesti este necunoscut in reteaua de informatii CFR. Nu putem cere turistilor sa se inghesuie in mini-bus pentru a reusi sa ajunga in satele din Maramures. Acesti turisti individuali pot reprezenta un aport substantial la veniturile Romaniei, nu trebuie subevaluata puterea lor de a cheltui bani doar pentru ca nu cumpara un program prearanjat cu autocarul. Mai sunt probleme si cu soselele din Romania - nu atat lipsa autostrazilor, cat un trafic controlat, fara gradul mare de risc care este atribuit in acest moment celui din Romania.
 
 
    Care este legislatia dupa care se ghideaza ecoturismul  la noi? 
    A nu se confunda turismul ecologic cu ecoturismul. Ecoturismul nu are nevoie de o legislatie aparte, ci doar de recunostere a ceea ce inseamna si trebuie sa se regaseasca ca o forma mult mai responsabila fata de mediul natural, social si cultural, in sfera serviciilor de turism. Asociatia de Ecoturism din Romania promoveaza un sistem voluntar de certificare ecoturistica “Eco-Romania”, ce este in concordanta si cu normele europene de turism ecologic. Turismul ecologic se adreseaza oricarei forme de turism ce respecta mediul, iar ecoturismul, care angreneaza un numar restrans de turisti (grupuri de maximum 15 persoane, pensiuni cu maximum 25 de camere) are in plus si alte componente: programul desfasurat in natura si in zone rurale, contributia directa la conservarea naturii, folosirea serviciilor locale etc.
 
    Care sunt dificultatile pe care le pot întampina cei care vor sa investeasca in ecoturism? 
    As mentiona lipsa de intelegere a pietei “eco” europene de catre multi dintre cei care vor sa investeasca: “eco” inseamna de la economisirea energiei si apei prin masuri proactive, la calitatea spatiului creat in interiorul cladirii prin folosirea materialelor naturale, la contributii active pentru conservarea naturii si sustinerea economiei locale. Afacerile din sfera ecoturismului se adreseaza unui public educat si asteptarile sunt mari. De multe ori, cei care investesc nu ating asteptarile turistilor. Accesul pe piata se face in timp (cel putin 2-3 ani). O promovare de unul singur nu aduce efectele asteptate de cele mai multe ori si promovarea trebuie facuta sub umbrela unei destinatii si in parteneriat. Acest lucru lipseste in cele mai multe unitati din Romania.
 
    Cum se pot promova  operatorii in tara si in strainatate? 
    Promovarea se face in special prin intermediul internetului, dar este necesara conturarea unor destinatii (eco)turistice: turistii vin intr-un loc care are o identitate anume si care poate sa ofere servicii aferente. Astfel, este nevoie sa se creeze asociatii locale care vor promova zona, iar operatorii in turism trebuie sa faca parte din aceste asociatii sau sa vanda pachete turistice specifice destinatiilor. Se mai poate participa la targuri de turism la nivel national sau international. In general, cei din sfera ecoturismului au afaceri mai mici, asa ca de multe ori nu au suficienta putere pentru a participa in mod direct la o actiune de promovare. Si din acest motiv este bine sa faca parte dintr-o asociatie. Noi am creat Asociatia de Ecoturism din Romania avand ca obiectiv principal sprijinirea produselor turistice de buna calitate din zona operatorilor mici. Prin activitatile noastre de promovare, atat numarul membrilor, cat si numarul turistilor veniti prin asociatie a crescut in fiecare an, aproape s-a dublat. Peste 75% din turistii ce vin prin intermediul membrilor AER sunt din Europa de Vest.
 
 
    Care sunt elementele de atractie care potenteaza ecoturismul la noi? 
    Ecoturismul are elemente de atractie extrem de puternice in Romania: Delta Dunarii, zona montana cu padurile unde inca se gaseste peste o treime din populatia de carnivore mari din Europa. De asemenea, activitatile traditionale gen oierit, folosirea traditionala a pasunilor - diversitate floristica a pasunilor utilizate traditional depaseste de multe ori diversitatea dintr-o arie protejata din Anglia. Viata de zi cu zi dintr-un sat traditional are, iarasi, un puternic caracter de unicitate ce ne-ar putea plasa intr-o zona de atractivitate deosebita.
 
    Care este situatia cu fondurile europene care trebuie atrase in dezvoltarea investitiilor (am intalnit, in ultima vreme, investitori care se confrunta cu un sistem oarecum greoi in acest sens)? 
    Aceste proiecte trebuie sa treaca printr-o birocratie extrem de complicata atat in faza de depunere a proiectului, cat si in faza de implementare. In plus, fondurile nu ajung totdeauna la cine trebuie. O dovada elocventa a fost proiectul SAPARD, accesat in special de entitati din afara comunitatilor rurale. Acestea au reusit sa-si construiasca cu fonduri europene pensiuni sau mini-hoteluri care de multe ori nu au legatura cu zona in care sunt amplasate. Sub aspect estetic, aceste cladiri nu se integreaza in arhitectura locala (termopane si culori tipatoare), ele promovand un alt fel de turism. Un program clar de dezvoltare rurala si diversificare a activitatilor a fost folosit intr-o masura nesemnificativa pentru o dezvoltare reala. De aceea, fara sprijin profesionist din partea administratiilor locale si judetene, acest gen de finantari vor fi folosite doar de catre cei cu putere financiara deja existenta.
 
    Ce sfaturi dati celor care au capacitatea sa investeasca in ecoturism, dar nu s-au decis inca?
    Ei trebuie sa inteleaga piata de ecoturism europeana si sa se pozitioneze in ea inca de la inceput. Sa-si gandeasca afacerea intr-o nisa bine identificata si numai dupa aceea sa isi faca un plan de afaceri. Este bine ca inainte de a investi bani intr-o directie sa se consulte cu un real specialist in turism (si nu unul in afaceri imobiliare), a carui parere sa fie si ascultata, respectiv integrata ulterior in conceptul de dezvoltare a afacerii. Sa se orienteze pe crearea de produse ecoturistice si nu doar pe oferirea de cazare. In definitiv, sa incerce – merita, desi momentan este greu de vandut imaginea Romaniei, ca potential ecoturistic real.
Si este pacat, pentru ca Romania are un potential cum putine destinatii din lume o au. Insa, prin politica de dezvoltare necontrolata din ultimii ani (a se vedea constructiile aparute in cele mai nastrusnice locuri, fara o strategie de urbanism), prin aducerea la un grad de murdarie fizica inimaginabila (tone de deseuri, de la intrarea in Bucuresti, pana pe marginea celui mai indepartat parau de munte), printr-o slaba implementare a legislatiei ariilor protejate, Romania devine din ce in ce mai greu o destinatie reala de turism si ecoturism, care sa poata fi promovata ca atare.
 
Autor: Interviu cu domnul Andrei Blumer, Presedintele Asociatiei de Ecoturism din Romania
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 32
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
150 euro bonus pentru cititorii revistei HoRes - promotie AIR FRANCE KLM ROMANIA
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14