PROMOTII
Promotie Secan Impex
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Noutate Elysee Impex - Showroom nou
Lista noutati Detalii
STIRI
Stire Leida Impex
Lista stiri Detalii
LOCATII
Golden Tulip Ana Dome
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Afiseaza toate firmele

       Focus

Rufele murdare se spala in hotel

   
 
    De la ce capacitate in sus o structura de primire turistica are nevoie de spalatorie proprie? Asa cum vom vedea, raspunsul la intrebare nu poate fi considerat simplu atata vreme cat parerile sunt diferite chiar si printre cei cu experienta in importul si distributia echipamentelor de spalatorie.
 
    Mai intai sa urmarim ce inseamna o spalatorie minimala. Cosmin Babu, director de vanzari in cadrul companiei Horeca Expert, apreciaza ca indiferent de marimea sau de categoria hotelului sau a pensiunii, acestea trebuie sa foloseasca in linii mari aceleasi tipuri de echipamente, diferentiindu-se intre ele doar din punctul de vedere al capacitatii si al productivitatii de calcare, de spalare sau de uscare. Astfel sunt:
    - masini de spalat rufe, cu viteza mai mica sau mai mare, alimentate cu energie electrica, gaz sau abur
    - uscatoare de rufe, alimentate cu energie electrica sau cu gaz, uscatoare care se dimensioneaza in functie de masinile de spalat
    - centrifuga – hidroextractor de apa – ajuta la o mai buna eliminare a apei din rufe
    - calandre – echipamente care se folosesc la calcarea lenjeriilor, fetelor de masa, a naproanelor etc.
    - mese de calcat cu boiler incorporat, speciale pentru finisarea si calcarea hainelor, a prosoapelor etc. 
 
    Socoteala cu camerele
 
    Revenind la chestiunea din introducere, am cerut parerea furnizorilor din domeniu asupra capacitatii unitatii de cazare care impune organizarea propriei spalatorii. „Eu consider ca acest lucru se poate intampla daca detii un hotel cu cel putin 30-40 de camere”, spune Ionut Negrea director la firma Horeind. Dar trebuie mentionat ca aici intervin mai multi factori si unul dintre ei este constanta fluxului de turisti: „In regiunea litoralului, unde hotelurile au locurile ocupate doar cateva luni pe an, cele cu 30 de camere nu si-au instalat propriul sistem de spalare a rufelor.” Cam aceeasi capacitate o estimeaza si Andrei Wieder-Ilie, managerul de la Avim Expres, care apreciaza ca o spalatorie la standardele Uniunii Europene are justificare pentru cel putin 15-20 de camere.
 La randul sau, inginerul Octavian Stirbat, directorul general al firmei Eastrade International, arata ca se poate vorbi de rentabilitatea unei spalatorii cu toate echipamentele necesare daca unitatea turistica detine cel putin o suta de camere.
    „Fie ca este pensiune, fie ca este lant hotelier, spune si Marilena Tabarca, director general la Albergo Contract, eu le recomand celor care ma consulta sa-si ia propria masina de spalat deoarece este mai rentabil. Serviciul externalizat de spalatorie implica niste costuri serioase, daca ne uitam numai la cat ne ajunge sa ducem o haina la curatatorie. Iar masinile de spalat profesionale nu inseamna neaparat capacitate mare. Ele pornesc de la cinci kilograme de rufe, dar au un motor extrem de fiabil care permite folosirea lor 24 de ore din 24.”
 
    Alegerea masinii
 
    Directoarea de la Albergo Contract prezinta un criteriu care poate fi luat in considerare de proprietarul unui hotel atunci cand acesta vrea sa-si faca propria spalatorie: „La un hotel de doua, trei stele, de exemplu, se apreciaza capacitatea masinii de spalat necesare pornindu-se de la estimarea ca o camera dubla da zilnic sapte kilograme de rufe murdare. Daca se ia in calcul un grad de ocupare mediu de 75-80%, se imparte cantitatea totala de rufe la numarul de ore de lucru al spalatoriei si astfel fiecare proprietar isi poate face o idee despre cate masini de spalat ii trebuie si pentru ce volum de tesaturi.”
    „Sa-ti cumperi o singura masina foarte mare poate sa nu fie foarte rentabil, chiar daca nevoile o impun, mai apreciaza Marilena Tabarca. Eu intotdeauna ii sfatuiesc pe partenerii nostri sa-si ia un astfel de echipament cu capacitate relativ mare si unul cu capacitate mica. Mai intai pentru ca, daca se intampla ca masina foarte mare sa aiba o defectiune, patronul va resimti pe masura pierderea si in plus adesea trebuie spalate rufe mai putine pentru care este suficienta si masina cea mica.”   
    Luarea deciziei de creare a propriei spalatorii este urmata de cativa pasi, dupa cum arata directorul general SDS Group, Stefan Sofian: „Trebuie sa stim mai intai ce tip de rufe trebuie spalate, ce cantitati, in cat timp trebuie spalate si ce tip de energie se va utiliza (electricitate, abur). Plecand de aici, se configureaza spalatoria impreuna cu clientul. Apoi se stabileste necesarul de instalare – circuitele electrice, alimentarea cu apa, evacuarea apei, a aburului etc. – adica operatiunile care trebuie efectuate de catre beneficiar si care premerg montarea echipamentelor.” Andi Rogojina, director de vanzari in cadrul aceleiasi companii, ofera un exemplu: „In primul rand conteaza numarul de stele pentru ca la hotelurile de categorie superioara, de pilda, lenjeria trebuie schimbata zilnic, dar aceasta norma nu este valabila la toate. Apreciem cantitatea de rufe la 3-3,5 kg pentru un pat, inmultim cu capacitatea totala de cazare, tinem cont si daca hotelul are restaurant sau nu, impartim la numarul de zile si astfel putem sa evaluam fluxul zilnic ce trebuie spalat. Dar daca, sa presupunem, in urma acestor calcule iese ca omul are nevoie de o masina de 20 kg, eu ii voi recomanda sa-si ia doua masini de 10 kg pentru simplul fapt ca avand doua masini riscul sa ramana in pana este mult redus decat in cazul in care detine doar una.”
    „Cand se realizeaza un plan de amplasare, spune Octavian Stirbat, trebuie urmarit in primul rand ca intr-o spalatorie circuitul rufelor curate sa nu se intersecteze cu cel al rufelor murdare. Apoi, in functie de marimea hotelului se vor achizitiona masini cu o capacitate de rufe de pana in 45 de kg, cele care au peste acest volum fiind destinate comunitatilor mari precum camine sau unitati militare.”
 
    Cine da mai mult
 
    Este clar pentru toti ca ceea ce este scump trebuie sa te scuteasca de o parte din cheltuielile de exploatare. Asa par sa stea lucrurile si in cazul spalatoriilor. Bunaoara, o masina de spalat cu viteza foarte mare de centrifugare scoate rufele uscate deci elimina uscatorul, pretul sau este insa cu pana la 80% mai mare decat al unei masini cu centrifugare normala.
    De asemenea, multi prefera sa cumpere calcatoare in loc de calandre dar furnizorii spun ca nu este cea mai buna optiune: „Un calandru costa sa zicem in jur de 7000-7500 de euro, un calcator este la jumatate de pret, dar eficienta acestuia din urma este mult mai scazuta”, explica reprezentantul Horeind, Ionut Negrea.
 
    Pentru acest articol ne-au oferit informatii firmele: Albergo Contract, Avim Expres, Horeind, Horeca Expert, Eastrade International, SDS Group.
 
 
Autor: Dorelian Bellu
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 23
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
Nou intrata in HoRes - firma Axa Porcelaine
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14