|
V-a fost vreodata teama de lucrurile care trosnesc noaptea? V-ati intrebat vreodata ce v-ar putea astepta in intuneric? In acest caz, cu ajutorul uneia dintre cele mai inovatoare si aventuroase tendinte din lume, veti afla nu doar cat de ascutite va sunt simturile, dar si cat de bine va pricepeti sa va gasiti gura noaptea! Aceasta se numeste “Cina oarba” si presupune ca oamenii sa se descurce la o cina cu lumina stinsa in unele dintre cele mai rafinate restaurante. Gustul si mirosul dumneavoastra vor fi stimulate atunci cand se stinge lumina si nu veti avea nicio idee cu privire la ce se afla in farfurie sau chiar unde s-a dus lucrul respectiv. In final, va veti putea folosi mainile pentru a manca si nu va veti mai teme ca mama dumneavoastra va va certa pentru aceasta. Cat despre acele lucruri care trosnesc noaptea, ar putea fi doar partenerul de cina sau un alt oaspete care isi rastoarna bautura sau care scapa o furculita pe jos.
O tendinta care a insemnat odata incercarea unui pastor orb de a arata prietenilor sai cat de dificila este viata in realitate, a devenit acum o moda in toata lumea care are in vedere ca oamenii sa incerce sa se hraneasca fara a face dezordine. Totul a inceput atunci cand pastorul Jorge Spielmann si-a legat la ochi prietenii cu ocazia unei cine date la casa sa din Zurich, Elvetia, in anul 1998. Acesta le-a cerut sa ia loc si apoi le-a inmanat esarfe rugandu-i sa le poarte in timpul cinei. Seara a fost un mare succes si, in curand, a inceput sa se contureze o idee pentru crearea unui restaurant nou si unic. Spielmann a lucrat impreuna cu prietenii sai la “Blind Liecht”, o organizatie caritabila pentru persoanele oarbe, si acestia au deschis restaurantul “Blind Cow” (www.blindekuh.ch) in septembrie, 1999. Denumirea provine de la numele in limba germana al unui joc pentru copii, “baba oarba”. Acestia au deschis un restaurant de 60 de locuri intr-o biserica abandonata din centrul orasului Zurich. Localul a devenit rapid trend setter-ul viitorului in toata Europa, avand restaurante deschise in Hamburg, Berlin, Paris, Köln, Moscova si Londra. De asemenea, Jorge Spielmann a dorit ca acest restaurant sa serveasca si ca loc unde oamenii cu dizabilitati sa-si gaseasca usor o slujba si sa se simta ca acasa. Restaurantul este perfect pentru persoanele oarbe. Acestia invata imediat cum sa fie gazde perfecte, deoarece memoreaza rapid dispunerea camerelor si se misca in acestea pentru a-si servi oaspetii cu promptitudine. Aceste localuri continua sa fie foarte populare in Europa si, de multe ori, gazduiesc evenimente speciale pentru a ajuta financiar organizatiile adresate persoanelor oarbe de pe intregul continent. Bineinteles, de-a lungul timpului si altii au incercat sa copieze ideea, un lucru care se intampla foarte des in domeniu atunci cand apare ceva care prinde la public.
Statele Unite ale Americii s-au alaturat acestei tendinte atunci cand, in anul 2004, restaurantul “Opaque” situat in Hyatt West Hollywood a colaborat cu Ben Uphues, de origine germana, pentru a initia o versiune saptamanala a cinei oarbe. Domnul Uphues era un distribuitor de jucarii cand a incercat sa aplice prima data respectiva idee in Germania, la inceputul aceluiasi an. El si detinatorii restaurantului au trebuit sa colaboreze cu Departamentul de Pompieri din West Hollywood pentru a obtine permisiuni speciale cu privire la incalcarea codurilor legate de incendii si pentru a-si proteja clientii. Aceasta nu a fost nici pe departe singura problema. Urmatoarea a fost gasirea unui personal care sa vrea sa lucreze intr-o sala de mese in intuneric absolut. Pentru a obtine acest ajutor, Uphues s-a adresat filialei locale a Institutului Braille pentru gasirea catorva candidati exceptionali. Ei s-au dovedit de nepretuit in mai multe privinte. Nu numai ca se simt in largul lor in intuneric, dar ii pot ajuta si pe cei care sunt total confuzi cu privire la modul de a se descurca in noul mediu. Ajutorul dat oaspetilor pentru a-si gasi locurile, furculitele scapate pe jos sau transmiterea sfaturilor utile pentru ca acestia sa-si aminteasca unde este paharul de apa, toate fac parte din slujba de chelner in cadrul unui restaurant care promoveaza cina pe intuneric. De atunci, Uphues a gazduit evenimente speciale in intreaga tara pentru a strange fonduri destinate scopurilor caritabile, ceea ce a ajutat la introducerea cinei pe intuneric in tendinte si pentru a arata restului populatiei care sunt provocarile intampinate de persoanele oarbe. Pe masura ce popularitatea sa a crescut, la fel s-a intamplat si cu dorinta sa de a crea un restaurant complet destinat cinelor pe intuneric. Asa ca, aproximativ un an mai tarziu, inca doua restaurante de acest fel au fost inaugurate, unul in San Francisco si unul in San Diego. De atunci, nimic nou nu s-a mai intamplat. Localurile de acest tip au fost utilizate mai mult ca o noutate pentru organizarea de evenimente caritabile in scopul strangerii fondurilor, si mai putin ca restaurante cu aceasta tema permanenta. “Camaje Bistro” din New York a inceput in 2005 sa organizeze evenimente saptamanale la care se acorda oaspetilor posibilitatea de a alege cina pe intuneric prin inmanarea esarfelor care se potrivesc comod peste ochi astfel incat orice sursa de lumina sa fie total blocata. In timp ce restaurantul “Blind Cow” intuneca intregul local cu ajutorul panzelor grele asezate peste intrari, altele, cum ar fi “Camaje Bistro”, au preluat metoda mai usoara de a pune esarfe sau ochelari speciali pe ochii clientilor lor. Restaurantul “Suba” din New York a incercat cinele pe intuneric pentru o perioada scurta de timp, utilizand chelneri vazatori dotati cu ochelari cu raze infrarosii pentru vedere pe timp de noapte si actionand intr-o sala de mese intunecata.
Bucataria restaurantelor pentru cinele in intuneric este variata, ca la toate celelalte restaurante. Totusi, bucatarii de aici nu mai sunt atat de preocupati de aspectul felurilor de mancare, din moment ce nimeni nu va vedea niciodata ce ii este pus in fata. Ceea ce inseamna ca gustul si mirosul mancarii trebuie sa fie perfecte. Cele mai multe restaurante vor incerca sa pastreze interesante felurile de mancare si aromele, dar la un nivel cat mai simplu posibil; e de preferat, decat sa devina exuberante si excentrice, sau extrem de creative. Acestea aleg, asa cum am spus mai sus, sa se centreze pe savorile importante usor de recunoscut, linistind clientii care pot sa nu se simta in largul lor, dat fiind noul mediu in care se afla. Si meniurile sunt simple, deoarece, de multe ori, ele sunt citite intr-o zona luminata anterior ca oaspetii sa intre in sala de mese intunecata. Multe dintre meniuri sunt fixe, cu 3 sau 4 feluri de mancare, dar puteti face si alegeri separate pentru o supa, o salata, o gustare si un desert. La fel, alimentele trebuie sa fie destul de usor de mancat, deoarece ar reprezenta un pericol transmiterea cutitelor mari si ascutite pentru fripturi cuiva care nu are nicio idee unde l-a pus mai devreme. Ca principale gustari, “Opaque” ofera pui prajit, somon in stil marocan, filet mignon umplut cu pancetta si un fel de mancare tailandez cu curry. Deoarece toti mancam mai intai cu ochii si apoi cu restul simturilor, va puteti imagina cat de repede vi se ascute mirosul si gustul atunci cand nu puteti vedea cum arata manarea. Multi oaspeti chiar se bucura de ideea ca un joc de a incerca sa-si dea seama ce e felul pe care-l mananca. Fie ca va tineti ochii inchisi sau deschisi, alegerea este a dumneavoastra. In orice fel, veti fi sigur ca va bucurati sa mancati cu restul simturilor pentru prima data. Va veti scufunda intr-o sala de arome pe care, de cele mai multe ori, poate ca nu le observati atunci cand vedeti ce se intampla in jur! Vederea isi are in mod cert dezavantajele sale, deoarece aceasta ne distrage atentia de multe ori de la celelalte simturi ale noastre. Odata ce lumea dumneavoastra se schimba si nu mai puteti vedea, veti fi surprinsi de rapiditatea cu care celelalte simturi vor recepta noi aspecte. De asemenea, exista multi oameni care considera prea dificila continuarea mesei, deoarece devin claustrofobi in intuneric. Totusi, altii ar putea deveni putin mai aventurosi sau mai putin inhibati. Ati fi uimiti de unele conversatii pe care le veti auzi accidental, sau de situatiile comice care s-ar putea desfasura pe masura ce seara avanseaza. De cele mai multe ori, oamenii vor incerca pentru putin timp sa se obisnuiasca cu noul mediu si isi vor gasi un nou nivel de confort, inainte de a incepe sa manance. Dar, pana la finalul serii, acestia se vor simti bine. Incercarea de a-si gasi propriul drum la si de la baie necesita, de obicei, ajutor de la chelner sau de la gazda, astfel incat persoana respectiva sa nu se trezeasca asezata, din greseala, in poala vecinului de masa. Poate ca a doua zi nu veti discuta la serviciu despre mancare, dar veti putea rade pe saturate atunci cand va veti aminti de cate ori ati uitat unde era pestele sau ca ati scapat mai multa salata pe podea decat ati mancat.
Este sigur ca domnul Spielmann si prietenii sai, care au lansat aceasta tendinta, nu au crezut niciodata ca va prinde asa de bine si ca va deveni o moda la nivel mondial. Totusi, aceasta s-a intamplat, dar fara un scop in sine. Cinele pe intuneric nu numai ca au devenit unele dintre cele mai obisnuite teme ale unui restaurant, dar aceasta a fost o tema care, de-a lungul timpului, a educat si adus beneficii pentru multi oameni. Iata, fara indoiala, unul dintre articolele mele cele mai scurte, din cauza faptului ca este aproape foarte simplu si ca nu sunt foarte multe lucruri de spus sau de discutat despre aceasta idee. Nu este ceva care va schimba pentru totdeauna modul in care incheiem afacerile ca profesionisti in industria noastra, dar poate ca ne va modifica punctele de vedere si ne va ajuta sa intelegem mai bine modul in care unii dintre noi isi traiesc viata de zi cu zi.
|