PROMOTII
OFERTA SPECIALA MULTISOFT
Lista promotii Detalii
NOUTATI
Proiect clasic hotel 5 stele, Bucuresti
Lista noutati Detalii
STIRI
Peste 80 de companii din industria ospitalitatii expun la ROMHOTEL
Lista stiri Detalii
LOCATII
Shanghai
Lista locatii Detalii
Licitatii on-line GRATUIT Cerere de oferta Recomanda unui prieten
Ghid licitatii on-line Linkuri rapide
Referinte Presa
Cautare avansata dupa :
sau Toate firmele

       Stiri

Stiri

 
Lansari
    Testa Rossa şi Sensio
    In luna martie a acestui an a fost deschisa cea de-a doua cafenea Testa Rossa din Romania, in incinta complexului comercial Baneasa Shopping City din nordul Capitalei. Prima locatie a fost inaugurata in decembrie anul trecut, in Liberty Center. Investitia apartine firmei Italian Coffee Concept, controlata de omul de afaceri Marius Ghenea.
    Partener in dezvoltarea acestui proiect pe piata romaneasca este Sensio, care s-a implicat prin furnizarea mobilierului acestor doua locatii Testa Rossa. Domnul Serban Ciusca, cunoscut in industria publicitatii ca fost director la ARBOmedia, actual Managing Partner la Tabasco si Ciusca, nou lansat pe piata HoReCa in rolul de fondator al brandului Sensio, a declarat: „Am pornit de la nevoile antreprenorilor romani. Multi intreprinzatori ajung la mobilare fara a avea un concept clar al business-ului sau locației.  Nu ma aflu de partea celor care editeaza catalogul cu mobilier, ci de partea celor care vin la noi doar cu un vis. Ma feresc sa ofer clientilor solutii de-a gata, sau sa-i conving ca, de fapt, isi doresc fotoliul ce se afla in stoc. Gasim usor drumul spre inspirational si oferim fiecaruia ce i se potriveste. Am ambitia sa ajut clientii in zona identitatii, pentru ca de multe ori vezi antreprenori care cauta mobila, dar nu stiu ce nume sa puna locatiei pe care vor sa o deschida. Mobila este o piesa, un instrument intr-o intreaga orchestra”.
    Decis sa ramana, cel putin pentru moment, dedicat pietei HoReCa, domnul Ciusca ne-a mai declarat: „Piata noastra inca n-a apucat sa se dezvolte cu adevarat. Daca te uiti cu atentie, vei observa ca doar s-a zugravit patrimoniul mostenit de la Ceausescu. Cuantumul de camere noi este probabil de 10-15%. Daca guvernul va ajuta la infrastructura, in Romania va fi un boom al turismului. E si un business mai usor de gestionat, pentru ca se merge pe conduita ferma, pe volume”.
    Testa Rossa reprezinta o retea de cafenele concept, fondata in 1994, subsidiara a Handelshaus Wedl, o companie cu traditie de peste 100 de ani in industria cafelei. Brandul este cunoscut pe pietele din Austria, Germania, Italia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Turcia, Arabia Saudita si SUA, in Romania fiind semnat un contract de masterfranciza la sfarsitul anului 2008. Planurile de dezvoltare nationala in subfranciza continua, Testa Rossa cautand parteneri pentru marile orase ale tarii. 
    Un eventual francizat trebuie sa aiba la dispozitie o suprafata recomandata de 80-100 mp, localizata intr-o  zona cu referinte istorice sau intr-un centru comercial.
    Masterfrancizatul asigura viitorului partener francizat si materia prima, pretul de achizitie al cafelei precum si adaosurile comerciale practicate fiind comunicate partenerului francizat in cadrul unei intalniri directe.
Cafeaua brandului italian Testa Rossa, nascut in Belluno, Italia, este rezultatul imbinarii a cinci sortimente de cafea arabica de cea mai buna calitate, originare din Guatemala, Brazilia, Kenya si Tanzania. Testa Rossa Italian Coffee, produs aflat in portofoliul brandului, este obtinut la Belluno (Italia) prin prajire lenta, folosind metoda triplex drum. Aceasta are un ambalaj care permite eliminarea oricarei arome nedorite rezultate in urma procesului de productie.
    Alaturi de cafea, o locatie Testa Rossa ofera salate, sandwich-uri, grill si produse de patiserie. Publicul tinta al cafenelelor este diversificat: de la oameni de afaceri, pana la pasionatii de cafea sau clienti care vor sa socializeze.
 
    La lansarea Testa Rossa din Baneasa Shopping City am putut observa vedete de televiziune, oameni de afaceri, creatori de moda si reprezentanti ai mass-media.
 
               
 
               
 
 
 
    Paul in Romania
    In luna martie, brandul de brutarii - patiserii Paul si-a anunţat oficial intrarea pe piata romaneasca, dupa deschiderea primelor doua locatii: in centrul comercial Baneasa Shopping City si pe Calea Dorobantilor. La eveniment a participat si domnul Maxime Holder, CEO Paul Bakeries, care a declarat pentru martorii la eveniment: „Cand am ajuns in Romania, am avut o singura dorinta: de a gasi parteneri locali adecvati, pentru a ne extinde. Am intalnit aici foarte multa prietenie si deschidere.”
    Prezent in 21 de tari din intreaga lume, cu 453 de magazine (326 in Franta), Paul reuseste sa pastreze elementele de baza ale unei traditii de peste 120 de ani. Ceea ce se pare ca nu le-a displacut romanilor, cele doua magazine deschise pana acum, cu 60 de angajati, ajungand impreuna la 900 - 1.000 de clienti pe zi. 
    Cunoscut mai ales de catre strainii care locuiesc in Bucuresti, sau de catre romanii care au calatorit in afara tarii, brandul Paul a intrat pe piata romaneasca in urma studierii obiceiurilor de consum ale romanilor, foarte asemanatoare cu cele din nordul Frantei. Produsele cu cele mai bune vanzari au fost pana acum croissantul, pain au chocolat, escargot raisine, flute si gourmandies. Portofoliul complet cuprinde 900 de produse, 300 fiind preparate zilnic. Obligatoriu, un laborator trebuie sa aiba zilnic preparate proaspete.
    In prezent, Paul produce 43 de tipuri diferite de specialitati de paine rustica si fancy, la care se adauga produse din gamele viennoiserie si de patiserie, sandvisuri de sezon, gustari usoare, tarte, clatite sau salate.
Cele doua locatii au fost deschise in franciza de catre firma Moulin D’Or. „Am deschis doua brutarii intr-un timp foarte scurt, aproximativ o luna, intr-o perioada cand multi pun lacat pe afacerile lor. Asteptam sa vedem timp de 5-6 luni impactul acestora, dupa care vom lua o decizie pentru continuarea dezvoltarii. Cu siguranta, vom cauta locatii in continuare, mai intai in Bucuresti, dupa care ne vom orienta spre alte orase. Intampinarea cu produsele noastre si cu un zambet pe fata va mai indulci efectele crizei”, a declarat domnul Ovidiu Albu, Directorul Moulin D’Or. Cifra de afaceri vizata pentru 2009 este de 2 milioane de euro, putin peste estimarile initiale.
 
                   
 
    Ingredientele folosite sunt suta la suta frantuzesti, cu exceptia unor produse autohtone proaspete, precum salatele. Faina este obtinuta dintr-un grau special, care a fost exclus din cultura din secolul al XIX-lea, avand o productivitate mai scazuta, dar un gust deosebit. Painea este, deci, produsa pe baza principiilor agriculturii durabile, fara pesticide sau conservanti. In acest sens, exista un caiet de sarcini cu cerinte foarte precise, pe care trebuie sa-l respecte fiecare francizat. De aceea, pretul produselor specifice este diferit de la o tara la alta, din considerente de transport: nu e totuna sa duci faina in Belgia sau China. Foarte important este si aspectul specific al unui magazin, in concordanta cu designul traditional al brutariilor frantuzesti. Locatiile Paul pun accentul pe vizibilitate, atat in ceea ce priveste pozitia magazinului si aspectul exterior (vitrinele negre sustin identitatea marcii), cat si prin spatiul de lucru deschis, pentru a se putea vedea cum se coace painea. De asemenea, francizatul trebuie sa respecte aceste standarde, asigurand o locatie de exceptie, cu laborator propriu. „In Franta avem 36.000 de concurenti, care sunt brutarii cu traditie. In acelasi timp, avem mai multe zone de activitate, puteti observa ca la noi se poate lua si masa, deci intram in concurenta si cu restaurantele din Franta. Bineinteles, vom avea si concurenti la nivel local in ceea ce priveste arta brutariei”, a tinut sa precizeze domnul Holder.
    Intrebat despre dificultatile crizei economice actuale si despre oportunitatea deschiderii unui magazin in aceasta perioada, reprezentantul cel mai inalt al Paul Bakeries a declarat: „Dificultati inseamna fie o cifra de afaceri cu un ritm de crestere lent, comparativ cu alte tari, fie scaderi de 3-5%. Oricare ar fi cazul, nu cred ca trebuie sa ne lipsim de placerea de a manca o paine buna. In plus, avem si produse accesibile, care pot fi cumparate cu o frecventa mai mare.”
    In incheierea discursului sau, domnul Holder a declarat: „Odata cu venirea noastra aici, foarte multi competitori de-ai nostri sunt curiosi sa vada daca Paul va avea succes in Romania. Cred ca acest lucru va starni de fapt invidia si vor dori si ei sa vina aici. Sper sa traim impreuna o poveste fericita!”
 
 
    Lugano de la Cluj
    In februarie anul acesta, la Cluj s-a redeschis restaurantul Lugano, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, nr. 51, „strada –muzeu”, cum mai este numita. Amenajat intr-o casa cu arhitectura deosebita,  cu coloane si decoratiuni din epoci apuse, restaurantul Lugano si-a compus un meniu variat, format atat din supe, salate sau preparate din piept de pui, cat si specialitati precum „foie gras rustic” sau „canarde à  la maison”. Pentru o atmosfera deosebita, miercuri, vineri si sambata se canta live la pian. „Un meniu bine alcatuit si supravegheat de bucatari cu vechime in arta gastronomiei vin sa intregeasca ceea ce vrea sa fie un restaurant de referinta in peisajul restaurantelor clujene”, declara Directorul restaurantului, domnul Vasile Grelus.
 
 
    Un nou tip de ambalaj pe segmentul mainstream
    Bergenbier a lansat in primavara aceasta, in cadrul unui eveniment special, un nou tip de ambalaj, sticla nereturnabila de 0,33 l, destinata atat comerţului traditional, cat şi zonei HoReCa. Acest produs a aparut in contextul relansarii Bergenbier, care a venit cu schimbari de imagine şi noi ambalaje, respectiv o eticheta noua (in culori noi şi cu o grafica diferita), sticla verde şi folie protectoare de aluminiu care imbraca partea superioara a sticlei de 0,5 l, oferind astfel o protectie suplimentara produsului. 
    Noul Bergenbier este disponibil pe piata de la sfarşitul lunii martie in ambalaje de sticla (0,5 l, 0,33 l), doza (0,5 l) şi PET (1 l, 2 l), in varianta cu alcool, si la sticla de 0,5 l si doza de 0,5 l in varianta fara alcool.
Productia Bergenbier este realizata conform standardelor globale de calitate ale Anheuser-Busch InBev, in cele 2 fabrici pe care le detine in Romania, la Ploiesti si Blaj. Ca toate marcile din portofoliul InBev Romania, dispune de o retea de distributie nationala care include toate categoriile de unitati de desfacere.
   
   
    Un nou canal de televiziune cu tematica gastronomica
    Pe 6 Mai 2009, UPC Romania a anuntat lansarea canalului de televiziune cu tematica gastronomica TV Paprika, care urmareste prin emisiunile sale conservarea traditiilor culinare, precum si prezentarea unor elemente deosebite de gastronomie internationala.
    Oferta de programe TV Paprika cuprinde si productii romanesti, precum “Retete de vedete”, “Meniul Zilei” si “Specialitatea bucatarului”.  Aceasta din urma are ca invitati bucatari profesionisti, care prezinta retete speciale, intr-o modalitate cat mai facil de pus in practica. Tematica programelor porneste de la oferirea de solutii bio si ajunge la cele mai rafinate retete ale lumii si cele mai stralucite restaurante.
  
    Hotel Cantemir
    In luna mai anul acesta, pe B-dul Dimitrie Cantemir din Bucuresti a fost inaugurat Hotelul Cantemir, destinat atat zonei de leisure, cat si celei de business. Locatiei cu 15 camere i s-au atribuit 3 stele, printre serviciile oferite fiind incluse urmatoarele: restaurant, bar, acces internet, curierat, seif, parcare, rent-a-car, depozitarea bagajelor si transferul catre aeroport. Restaurantul de 40 de locuri are meniu à la carte.
 
           
 

Investitii
    Pensiune cu restaurant si bar
    In vara aceasta va fi deschisa o noua pensiune in Constanta, pe str. Agatului nr. 5, langa campusul Universitatii Ovidius. Sub denumirea „Vila Agata”, locatia de 600 mp va cuprinde 12 camere, receptie, restaurant si bar. „In acest moment (mai 2005 – n.r.) se executa finisaje interioare, montam sistemele de aer conditionat si speram sa deschidem in timp util pentru sezonul estival de anul acesta”, ne-a declarat domnul Radu Stancu, proprietarul pensiunii.
 
    90 de camere la 4 stele
    Pe B-dul Mamaia din Constanta, in zona Complexului Perla, va fi inaugurat in decembrie 2009 un hotel de 4 stele cu 90 de camere. Acesta va avea restaurant, bar, sala de fitness si sala de masaj. „Vom mai vedea pe parcurs care vor fi facilitatile pe care le putem oferi clientilor nostri, in functie de felul in care va evolua investitia”, a mentionat doamna Marina Parteca, Directorul de Vanzari al firmei Elegant, careia ii apartine investitia.
 
    Pacific din Constanta
    Pentru actualul sezon estival, este prevazuta si deschiderea unui hotel de 3 stele in municipiul Constanta, pe Str. Dezrobirii nr. 82 E. Aflat in stadiul finisajelor, hotelul cu denumirea Pacific va avea 35 de spatii pentru cazare, dintre care 5 apartamente. „Am pornit la drum cu acest proiect ca incepator si sper sa fie o investitie profitabila, chiar daca situatia economica este cea pe care o stim”, ne-a declarat investitorul, domnul Sorin Dumitrache.
 
    Mini-hotel cu restaurant pescaresc
    In luna iunie intra in circuitul turistic din municipiul de la malul marii un mini-hotel cu 4 camere duble, 2 garsoniere si un apartament care a necesitat o investitie de circa 1 milion de euro. Investitorul, domnul Murat Kanmaz, ne-a dat si cateva informatii suplimentare: locatia va avea un restaurant, piscina de 45 mp si o terasa de 450 mp. Restaurantul va functiona numai pe baza de rezervare si va avea specific exclusiv pescaresc. „Dorinta mea a fost sa ating standardele unui hotel de 5 stele si am reusit, sunt sigur ca le voi obtine, iar restaurantul va fi, de asemenea, din categoria premium”, a specificat domnul Murat Kanmaz.

    3 stele sau poate mai mult
    Pe Str. Lt. Gh Economu din Constanta este prevazuta construirea unui hotel 30 de camere, care sa fie dat in folosinta in primavara anului 2010. “Momentan am incetinit lucrarile, dar din toamna le vom relua cu siguranta”, ne-a declarat investitorul, domnul Gheorghe Iuruc. “Intentia este sa deschidem un hotel de 3 stele, dar nu este exclus sa ridicam standardele dotarilor”, a completat dumnealui.
 
 
Legislatie
    Statul nu mai vrea investitii in HoReCa? 
    Multi oameni de afaceri, inclusiv cei din HoReCa, si-au aratat nemultumirile fata de impozitul forfetar inca din perioada cand era in proiect. Daca aplicarea a fost explicata sau nu cum trebuie, daca oamenii de afaceri au inteles ori ba cum trebuie sa-si socoteasca veniturile pentru a putea plati impozitele, acum deja nu mai conteaza. Pentru anul acesta, cuantumurile sunt deja stabilite „la virgula” si nu se va pierde nicio clipa fara a fi dijmuita. 
    Prin urmare, potrivit OUG nr. 34/2009, de la 1 mai a intrat in vigoare impozitul pe profitul minim, calculat intre 2.200 de lei si 43.000 de lei, determinat in functie de veniturile societatilor comerciale.
Noua grila de impozitare minima se aplica si in cazul microintreprinderilor care opteaza pentru plata impozitului dupa aceasta grila. 
    O sinteza oferita de doamna Elena Grecu, avocat in cadrul firmei Nomenius, ne arata ca impozitul pe profit minim, calculat in functie de venituri, va fi stabilit astfel: 
    - pentru venituri totale anuale intre 0 si 52.000 de lei – impozit minim anual de 2.200 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale intre 52.001 si 215.000 lei – impozit minim anual de 4.300 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale intre 215.001 si 430.000 lei – impozit minim anual de 6.500 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale intre 430.001 si 4.300.000 lei – impozit minim anual de 8.600 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale intre 4.300.001 si 21.500.000 lei – impozit minim anual de 11.000 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale intre 21.500.001 si 129.000.000 lei – impozit minim anual de 22.000 de lei; 
    - pentru venituri totale anuale de peste 129.000.001 lei – impozit minim anual de 43.000 de lei;
    Conform OUG nr. 34/2009, impozitul minim se va aplica in cazul firmelor al caror impozit pe profit se situeaza sub nivelul aferent intervalului veniturilor in care se incadreaza. HG nr. 488/2009 mai specifica faptul ca prevederile referitoare la impozitul pe profit minim nu se aplica societatilor in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. 
    In plus, nu intra sub incidenta impozitului minim societatile care la data de 1 mai 2009 se aflau in inactivitate temporara si aceasta inceteaza in cursul anului 2009. 
    De asemenea, impozitul pe profit minim nu se va aplica nici contribuabililor nou infiintati, pentru anul in care se inregistreaza la Oficiul Registrului Comertului.
    ”In domeniul HoReCa, cele mai afectate vor fi societatile care vor face investitii foarte mari (cele care vor renova, vor construi, isi vor cumpara utilaje noi etc.) intrucat aceste societati, desi nu vor avea profit, vor trebui sa plateasca un impozit. Ceea ce ne poate duce cu gandul la intrebarea: statul nu mai doreste ca firmele sa faca investitii?”, se intreaba doamna Elena Grecu. 
    Considerat de multi o solutie de compromis, pentru eficientizarea colectarii banilor la bugetul statului, acest act normativ va avea cu siguranta efecte asupra mediului economic, parerile fiind impartite asupra amplitudinii lor. Poate ca firmele cu cifre mari de afaceri nu vor simti aceasta impozitare ca o lovitura, dar patronii firmelor mici vor avea decizii importante de luat. Vor mai ramane in piata, marindu-si cifra de afaceri pe vreme de criza?
 
 
  Noi reguli de utilizare a plajelor  
  Guvernul Romaniei a aprobat prin ordonanţa de urgenta, la sfarsitul lunii aprilie, modificarea reglementarilor privind utilizarea plajei Marii Negre si controlul activitatilor desfasurate pe plaja, se arata intr-un comunicat al Ministerului Turismului. „Avand in vedere ca se apropie deschiderea oficiala a sezonului estival, era nevoie sa schimbam legislatia, in sensul utilizarii performante a plajelor in scop turistic. Vom reusi, in acest fel, eliminarea intermediarilor care existau intre stat si detinatorii de structuri pentru primire turistica in administrarea plajelor", a declarat Ministrul Turismului, doamna Elena Udrea. 
    Motivele care au stat la baza acestui act normativ sunt disfunctionalitatile constatate cu privire la punerea in valoare a potentialului turistic natural al plajelor, in conditiile in care aceste zone au fost administrate de entitati care nu au ca obiect de activitate desfasurarea de activitati turistice. De asemenea, inchirierea plajelor catre operatori privati care nu prestau servicii turistice a condus la imposibilitatea operatorilor de turism de a oferi servicii integrate celor care vizitau litoralul romanesc al Marii Negre. 
    „Conform noului act normativ, utilizarea plajelor in scop turistic se va face in baza unui contract de asociere cu titularul dreptului de administrare, Administratia Nationala Apele Romane, prin Directia Apelor Dobrogea-Litoral, pe perioada unui sezon estival", a precizat si Ministrul Mediului, domnul Nicolae Nemirschi.
Astfel, pot incheia contracte de asociere operatorii economici care administreaza structuri de primire turistice, proprietarii sau administratorii de ansambluri rezidentiale, operatorii economici care desfasoara activitati de divertisment, agrement si sportive. De asemenea, autoritatile administratiei publice din localitatile riverane Marii Negre se pot asocia cu Administratia Nationala „Apele Romane" pentru maxim 20% din suprafata plajelor utilizate in scop turistic, situate pe raza lor administrativ teritoriala. 
    Incheierea contractelor de asociere se va face in functie de o serie de criterii cumulative: clasificarea structurii de primire turistice (incepand de la cinci la doua stele), situarea fata de plaja si numarul de locuri de cazare. Criteriile minime pentru utilizarea plajelor in scop turistic vor fi stabilite prin ordin al ministrului turismului. 
    Lucrarile de intretinere si ecologizare a plajelor vor fi realizate de Administratia Nationala „Apele Romane", prin Directia Apelor Dobrogea-Litoral, si vor fi finantate atat din bugetul propriu al Administratiei, cat si din veniturile obtinute de la utilizatorii plajelor cu destinatie turistica, proportional cu suprafata utilizata. Intretinerea si exploatarea plajelor neutilizate in scop turistic se va face de catre Administratia Nationala Apele Romane, prin Directia Apelor Dobrogea-Litoral.
 
    Un nou logo ecologic pentru UE
    Produsele ecologice vor avea un nou logo, pentru crearea acestuia Directoratul General pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din cadrul Comisiei Europene invitand toti studentii la arta si design din cele 27 de state membre ale UE sa participe la concurs. In urma competitiei, logo-ul castigator va deveni, din luna iulie 2010, simbol oficial pentru produsele ecologice de pe intreg teritoriul Uniunii Europene. Comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Mariann Fischer Boel a declarat: „Noul simbol al produselor ecologice va crea o identitate acestui sector in Uniunea Europeana. Va fi un suport pentru realizarea pietei unice a produselor ecologice, iar asta este o veste buna atat pentru producatori, cat si pentru consumatori”.
Noul logo ecologic al UE va fi obligatoriu pentru toate produsele ecologice pre-ambalate care provin din cele 27 de state membre si care respecta standardele de etichetare. In plus, toate produsele ecologice care nu sunt pre-ambalate si care provin din UE, sau care sunt importate din tari terte, pot utiliza logo-ul UE in mod voluntar. 
    Toti cetatenii UE inscrisi la o institutie de invatamant superior in domeniul artei sau design-ului situata pe teritoriul UE sunt incurajati sa participe la aceasta competitie internationala unica de design, lucrarile putand fi depuse pana in data de 25 iunie 2009. Vor fi selectati trei castigatori, iar castigatorul locului intai va primi un premiu in bani in valoare de 6.000 de euro.  
    Termenii si conditiile complete de participare la concurs se pot gasi pe site-ul web
www.ec.europa.eu/organic-logo.
 
 
Statistici
    Scadere europeana a nivelului de ocupare
    Potrivit unor date ale companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Hotels, in primul trimestru din acest an Bucurestiul a inregistrat cea mai drastica scadere a nivelului de ocupare a hotelurilor, comparativ cu situatia din celelalte capitale din Europa Centrala si de Est. Rata medie de ocupare (RMO) in hotelurile din Bucuresti a inregistrat o scadere de 23,6 % fata de perioada similara a anului trecut, capitala României fiind urmata in acest top de Varsovia, cu o scadere a ratei medii de ocupare de 21,6 %. Cea mai mica scadere din toata regiunea a fost inregistrata de Viena. Nivelurile de ocupare ale hotelurilor din aceasta capitala pentru primul trimestru din 2009 sunt cu aproximativ 12,6 % mai mici decât in perioada similara din 2008. In Bratislava, Budapesta si Praga, nivelul de ocupare in primul trimestru din acest an a scazut cu peste 20 % in comparatie cu perioada similara din 2008. 
    “Hotelurile se confrunta cu un numar redus de vizitatori. Acesti vizitatori, oameni de afaceri sau turisti, sunt mult mai sensibili la pret. In plus, oferta din aceste orase continua sa creasca si de aceea scaderea RMO nu constituie o surpriza”, a precizat Adrian Flueck, analist la CBRE Hotels.
(Sursa: ziarul „Obiectiv de Suceava”)
 
 
Protectia muncii
     Riscuri chimice la locul de munca
    Angajatii europeni se confrunta cu riscuri pentru sanatate noi şi in crestere, din cauza substantelor periculoase, ne arata un comunicat al Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca (EU-OSHA). In ultima perioada, de zece ori mai multe persoane mor din cauza substantelor periculoase decât din cauza accidentelor de munca. Aportul cel mai important la aceste cifre il aduc domenii ca nanotehnologia, industria chimica, medicina, agricultura sau constructiile, dar si sectorul HoReCa are partea lui de “victime”, aici lucrandu-se cu substante chimice si detergenti. Bolile profesionale variaza de la alergii, astm si infertilitate, pana la diverse tipuri de cancer. Se estimeaza ca in fiecare an au loc 74 000 de decese din cauze profesionale cauzate de substante periculoase intalnite la locul de munca. „Managementul riscurilor chimice este inadecvat in special in cadrul IMM-urilor si firmelor subcontractante”, afirma Jukka Takala, directorul Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca.
    Aproximativ 15 % dintre lucratorii europeni manipuleaza produse chimice intr-o patrime din timpul pe care il petrec la locul de munca, 10 % inhaleaza vapori si 19 % inspira praf, gaze arse si fum. Se estimeaza ca substantele chimice sunt responsabile pentru 80-90 % din bolile de piele, care se situeaza pe locul secund (13,6 %), pe o scara a bolilor ocupationale, in urma afectiunilor musculo-scheletice.
 
Autor: Lucian Nicolescu
        Print Recomanda unui prieten Trimite comentariul tau        
 

REVISTA HoRes, supliment informativ al catalogului HoRes
Revista HoRes nr. 32
Arhiva revista Nr. curent
NOU INTRATI IN HoRes
150 euro bonus pentru cititorii revistei HoRes - promotie AIR FRANCE KLM ROMANIA
Lista nou intrati Detalii



 
Inscriere
BACK TO HOME | PREZENTARE CATALOG | PREZENTARE CD | OFERTANTI PRODUSE SI SERVICII | EDITORIAL | CONTACT
Licitatii on-line GRATUIT | Ghid licitatii On-line | Cerere de oferta | Linkuri rapide | Recomanda unui prieten | Referinte
Promotii | Noutati | Stiri | Locatii | Revista HoRes | Nou intrati in HoRes | Guest book | Presa


Hores Catalog pentru managerii din unitatile de cazare, alimentatie publica si agrement. Baza de date cu furnizori si produse - Editia 14